Licitație cu șapte oferte la Săliște: contractul pentru Centrul paliativ, adjudecat la 79 la sută din valoarea estimată

Licitație cu șapte oferte la Săliște: contractul pentru Centrul paliativ, adjudecat la 79 la sută din valoarea estimată

Consiliul Județean Sibiu a finalizat procedura de licitație publică pentru realizarea Centrului de Îngrijiri Paliative din Săliște, primul centru public de acest fel din județ.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Anunțul a fost făcut de președinta Daniela Cîmpean pe pagina sa de socializare, unde a indicat drept câștigătoare asocierea de firme Deco Rom SRL – Urbis Concept SRL, care va asigura proiectarea, verificarea tehnică, asistența tehnică și execuția lucrărilor. Valoarea contractului este de 15.855.370,50 lei fără TVA.

La licitația publică au participat șapte ofertanți, iar oferta declarată câștigătoare a fost cea cu prețul cel mai scăzut. Urmează semnarea contractului, elaborarea proiectului tehnic, obținerea autorizațiilor necesare, iar apoi execuția propriu-zisă. Termenul alocat constructorului pentru finalizarea lucrărilor va fi de 18 luni.

Cine au fost cei șapte ofertanți?

La solicitarea „Tribunei”, Consiliul Județean Sibiu a transmis că ofertele depuse la această licitație aparțin firmelor:

Asocierea Balor Cons SRL – Popaescu&Co SRL – Bridge Blue Consultancy SRL

Asocierea Deco Rom SRL – Urbis Concept SRL

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Asocierea Decorint SRL- Urban Works SRL

Asocierea Exedra Construct SRL – 2 GM Construct SRL

Asocierea Lincoln Plus SRL – Leistung Construct SRL – Samo Expert Proiect SRL

Asocierea MBX Business Struct SRL – Sfera Con SRL

Asocierea Total NSA AG Construct SRL – AllBizz SRL- Pro Hart Group SRL.

În procedura de licitație, ofertele a două asocieri de firme au fost respinse la evaluarea tehnică: Asocierea Lincoln Plus SRL – Leistung Construct SRL – Samo Expert Proiect SRL și Asocierea Exedra Construct SRL – 2 GM Construct SRL. Câștigătoare a fost oferta cu valoarea cea mică, depusă de Asocierea Deco Rom SRL – Urbis Concept SRL, de 15.855.370,50 lei, fără TVA.

Valoarea estimată a contractului scos la licitație a fost de 20.075.674 lei, fără TVA, ceea ce înseamnă că asocierea câștigătoare l-a adjudecat la circa 79 la sută din suma publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Bani europeni și de la bugetul CJ Sibiu

Investiția are o valoare totală de 28,17 milioane lei și este finanțată prin Programul Sănătate 2021-2027, care asigură 12,26 milioane lei din total. Diferența de 15,90 milioane lei va fi asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Sibiu.

Potrivit studiului de fezabilitate, viitorul centru va avea o capacitate de 27 de paturi, va fi construit pe două niveluri cu etaj tehnic, va ocupa o suprafață de 2.340 de metri pătrați și va fi amplasat pe strada Piatra Albă nr. 2 din Săliște. Unitatea va funcționa în structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Necesitatea acestei investiții este una evidentă, în contextul în care, în județul Sibiu, există în prezent doar 26 de paturi dedicate îngrijirilor paliative, toate în mediul privat. Dintre acestea, 14 sunt la Hospice, structura Asociației „Dr. Carl Wolff” din Sibiu, iar 12 se află în centrul din comuna Laslea.

Prin deschiderea centrului din Săliște, capacitatea totală de îngrijiri paliative din județ se va dubla și va ajunge la 53 de paturi.

Statistici recente ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu indică o creștere constantă a numărului pacienților cu tumori maligne internați în regim de spitalizare continuă, de la 3.655 de cazuri în 2020 la peste 4.200 în 2024, cifre care reprezintă doar jumătate din numărul pacienților tratați în spitalizarea de zi, unde în 2024 au fost înregistrați 8.466 de pacienți. Numărul persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri paliative a crescut de la 201 în 2020 la 483 în 2024, ceea ce evidențiază presiunea tot mai mare asupra acestui tip de servicii și necesitatea urgentă a extinderii capacității de tratament.

Autor - Răzvan NEGRU
08 decembrie 2025 la 10:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina VINCZE Irina VINCZE
acum 6 ore
Efectul Bilbao pentru sibieni
Uneori, cele mai importante idei nu apar în săli de conferință și nici în cărțile de urbanism. Apar...
Administrație
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
A doua creșă PNRR din Sibiu a fost recepționată. 110 locuri noi pentru copiii din zona Reșița
Noua creșă de pe strada Viitorului din Sibiu, cu 110 locuri, a fost recepționată vineri, în prezența ministrului...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
acum 2 zile
De pe șantierele Europei, acasă. Autostrăzile încep să aducă și oameni înapoi
Ani la rând, România și-a exportat muncitorii, meseriașii și specialiștii în construcții către șantierele Europei. Astăzi, marile proiecte...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Accident pe strada Vasile Aaron din Sibiu. Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital
Un motociclist în vârstă de 19 ani a fost rănit într-un accident rutier produs miercuri, pe strada Vasile...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Polițiștii sibieni caută o tânără de 24 de ani, dispărută din Șura Mică
Polițiștii sibieni caută o tânără în vârstă de 24 de ani din Șura Mică, care a plecat voluntar...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 zile
Business Lounge nou la Aeroportul Sibiu, la zece ani de Wizz Air. Ce se întâmplă cu traficul aerian
Aeroportul Internațional Sibiu are, de miercuri, un nou Business Lounge, inaugurat în terminalul extins și modernizat. Deschiderea noului...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 zile
Aplicația e-Terra a fost repornită. ANCPI reia treptat activitatea după atacul cibernetic
Aplicația e-Terra, sistemul informatic prin care sunt gestionate la nivel național operațiunile de cadastru și carte funciară, a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
„Ziua Porților Deschise” la Cetatea Dacică de la Tilișca. Vizitatorii pot vedea cum se desfășoară cercetarea arheologică
Cetatea dacică de pe Dealul Cățănaș, de la Tilișca, poate fi descoperită într-un mod mai puțin obișnuit duminică,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Întrerupere de curent, luni, în Avrig. Mai multe străzi vor fi afectate timp de opt ore
Locuitorii de pe mai multe străzi din Avrig vor rămâne luni, 10 august, fără energie electrică, în cadrul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Patru persoane au ajuns la spital după un accident la intersecția străzilor Ștrandului și Vasile Cârlova din Sibiu
Un accident rutier s-a produs pe strada Vasile Cârlova din municipiul Sibiu, la intersecția cu strada Ștrandului, după...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Trei zile de literatură contemporană la „ASTRA Poetic 2026”. Poezia, muzica și melancolia se întâlnesc la Muzeul ASTRA.
Muzeul ASTRA găzduiește, în perioada 14–16 august 2026, o nouă ediție a festivalului „ASTRA Poetic”, desfășurată în acest...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Cimitirul Municipal Sibiu scoate la licitație 249 de locuri de mormânt. Cât costă participarea și care sunt termenele
Serviciul Public Administrarea Cimitirului Municipal Sibiu organizează, la sfârșitul lunii august, o nouă licitație publică pentru concesionarea locurilor...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.