Premieră locală la Filarmonica de Stat, de Ziua Națională

Premieră locală la Filarmonica de Stat, de Ziua Națională

Ziua Națională a României va fi sărbătorită de Filarmonica de Stat printr-o premieră locală: o primă audiție a unei compoziții enesciene, Suita a II-a pentru orchestră în Do major, op. 20, de George Enescu, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lucrarea pe care George Enescu a compus-o în patru luni, în ultima parte a anului 1915, a fost cântată doar de două ori până a ajunge împreună cu tezaurul național la Moscova, de unde a fost recuperată abia în 1925.

“Pentru Ziua Națională am pregătit un program eminamente românesc, cuprinzând o ultimă lucrare a lui Adrian Pop numită «Hore» care deja a și făcut o carieră, în sensul în care a fost cântată în diverse filarmonici, a ajuns să fie cântată și în festivalul de orchestre de tineret de la Berlin în vara aceasta, o lucrare cât se poate de incitantă, cu un puternic substrat românesc folcloric și, în același timp, cu o scriitură foarte modernă orchestrală, punând orchestra și în special compartimentul de percuție în valoare. Apoi, îl avem pe Horia Maxim ca solist al binecunoscutului Concert pentru pian și orchestră de Paul Constantinescu – lucrare deja devenită clasică în repertoriul românesc -, iar pentru partea a două, ca lucrare de orchestră importantă și principală, am pus pe nelipsitul nostru Enescu și care înfățișează la fiecare lucrare o nouă fațete a capacității lui componistice infinite”, a declarat dirijorul Cristian Mandeal.

Concertul simfonic dedicat Zilei Naționale a României va avea loc luni, 1 Decembrie, la ora 19:00, la Sala Thalia. Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Filarmonicii, pe www.iabilet.ro și în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu App, la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari). Posesorii pachetelor de bilete pentru trimestrul I al Stagiunii 2025/2026 „Carl Filtsch” beneficiază de acces inclus.

Autor - Nedeia DICU
28 noiembrie 2025 la 18:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 26.08.2026 SURA MICA,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 54 minute
„Călăreții roșii” rămân fără victorie în campionat. Remiză acasă cu CS Afumați. Ambele echipe puteau da lovitura pe final
Echipa din Șelimbăr a terminat la egalitate meciul disputat la Cisnădie, duminică la prânz, cu ilfovenii de la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Ambulanța Sibiu pierde terenul de 118 mp de pe strada Constituției. În schimb, primește opt locuri de parcare
Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu ar putea pierde dreptul de folosință gratuită asupra unei suprafețe de 118 de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Un singur drumeț a cucerit toate cele 13 vârfuri de peste 2.500 de metri în provocarea „Anii Drumeției”
Dumitru Prode, din Deva, este singurul participant care a reușit să ajungă pe toate cele 13 vârfuri din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
Peste un milion de lei pentru modernizarea sălii de sport de la Liceul „Constantin Noica”. Ce lucrări sunt propuse
Sala de sport a Liceului Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu ar urma să primească o pardoseală sportivă nouă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Recomandarea săptămânii | Tudor St. Popa: „Flori pentru Algernon”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
Cum era Sibiul pe 23 august 1944 și cănd au trecut trupele sovietice prin oraș
Spre finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, România, aliată a Pactului Tripartit sau a Axei, se afla într-o...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
MIERCUREA SIBIULUI: Condiţii de studiu mai bune la Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 22 ore
Silvatex, clubul cu rădăcini în anii ’50. Despre istoria, prezentul şi viitorul acestuia. Cine a fost cel care dă numele arenei de fotbal din Orlat
* acest articol a fost publicat în Tribuna Sporturilor PLUS, supliment al cotidianului TRIBUNA * La Orlat, fotbalul se...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 ore
Șapte pompieri sibieni, trimiși în misiune în Serbia
Șapte pompieri din cadrul ISU Sibiu fac parte din echipa de intervenție mobilizată de România în Republica Serbia,...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Platfusul la copii: când este normal și când trebuie tratat
„Mi se pare că nu are deloc boltă la picior. Oare are platfus?” Este o întrebare pe care mulți...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 zi
TURNU ROŞU: Analiză Crucea Roşie pentru Ţara Făgăraşului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.