Podețe noi pe „Poteca Balaurului”. Salvamont Sibiu a refăcut un segment-cheie al celui mai spectaculos traseu din Făgăraș

Podețe noi pe „Poteca Balaurului”. Salvamont Sibiu a refăcut un segment-cheie al celui mai spectaculos traseu din Făgăraș

Cinci podețe aflate într-o stare avansată de degradare au fost înlocuite de Salvamont Sibiu pe poteca ce leagă Cabana Negoiu de Vârful Negoiu, una dintre cele mai spectaculoase rute alpine din Munții Făgăraș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lucrările, desfășurate timp de două zile, au fost realizate cu sprijinul voluntarilor, într-o zonă în care accesul dificil a impus transportul manual al noilor structuri metalice, special tratate pentru a rezista la coroziune.

„Cinci dintre podețele care reprezentau un real pericol pentru turiști au fost complet refăcute și repuse în siguranță. Mulțumim Cabanei Negoiu, Consiliului Județean Sibiu și tuturor partenerilor din mediul privat pentru sprijinul acordat”, au transmis reprezentanții Salvamont Sibiu la finalul intervenției.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un traseu cu istorie de aproape 140 de ani

Cunoscută sub numele „Poteca Balaurului” sau „Drachensteig”, ruta are o istorie care începe la 1886, când voluntarii „Siebenburgischer Karpatenverein” (SKV), asociație destinată construirii de poteci și refugii montane, precum și promovării turismului în munții Carpați, au început amenajarea traseului.

Primele podețe au fost construite din lemn, iar de la începutul secolului XX au fost treptat înlocuite cu structuri metalice, ajungându-se la un total de 16 astfel de poduri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Intrarea pe potecă se face în apropierea vechii cabane „La priciuri”, ridicată în 1937 și devenită, după demolarea Cabanei Valea Sâmbetei în 2024, cea mai veche cabană funcțională din Munții Făgăraș.

Traseul șerpuiește pe Masivul Șerbota spre Piatra Caprei și oferă imagini spectaculoase asupra Muchiei Tunsului, Vârfului Negoiu și Văii Sărății.

„Drachensteig” a fost creat ca alternativă la prima potecă marcată cu vopsea din Făgăraș, realizată în 1887, care lega Cabana Negoiu de Vârful Negoiu, trecând prin Valea Sărății și Șaua Cleopatra.

Autor - Mihai POP
25 noiembrie 2025 la 08:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 minute
Copiii din Cristian cuceresc “Cupa Mării Negre” la fotbal
“Cupa Mării Negre” ajunge în localitatea sibiană Cristian după ce micii performeri au avut un parcurs de excepţie,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 minute
Se închide circulaţia pe autostrada A1 în judeţul Sibiu
Circulaţia pe sensul de mers Sibiu – Sebeş al autostrăzii A1 se va închide temporar în noaptea de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Câştigătoarea Cupei României îl pierde pe fostul golgeter al Superligii, dar transferă unul dintre cei mai buni portari din eşalonul judeţean
ACS Păltiniş Răşinari, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, s-a despărţit de Marius Cosovanu, unul dintre jucătorii care...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Patru actori din Sibiu, printre cei mai promițători tineri artiști ai României
Patru actori formați la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, dintre care doi fac parte din colectivul Teatrului Național...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
O femeie de 71 de ani, intoxicată cu fum în urma incendiului din Piața Aurarilor
UPDATE Incendiul se manifestă generalizat la o locuință și la mai multe construcții învecinate, afectând o suprafață de aproximativ...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Imobilul istoric Maria Tereza din Sibiu intră în reabilitare
Primăria Sibiu a semnat contractul pentru reabilitarea imobilului istoric Maria Tereza, de pe strada Gladiolelor nr. 4 și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Ofelia Popii devine Ambasadoare a Sibiului
Actrița Ofelia Popii va primi distincția de „Ambasadoare a Sibiului” în cadrul Galei Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
Restricții de trafic în Sibiu pentru Red Bull Romaniacs. Bulevardul Coposu se închide cinci zile
Sibiul intră, din nou, în atmosfera Red Bull Romaniacs, competiția internațională de hard enduro care va aduce în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
Academia Forțelor Terestre din Sibiu a deschis înscrierile la master. Candidații au timp până pe 23 iulie
Absolvenții unei instituții de învățământ superior care doresc să își continue studiile se pot înscrie, până în 23...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Folclorul din Mărginimea Sibiului ajunge în Italia prin proiectul „Din Carpați în Dolomiți”
Tradițiile și folclorul din Mărginimea Sibiului sunt promovate, în perioada 15–23 iulie, în Italia, prin proiectul cultural internațional...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
Sibiul începe să-și pregătească proiectele pentru fondurile europene de după 2028. Peste 160 de specialiști au participat la primele consultări
Sibiul a intrat oficial în etapa de pregătire a investițiilor care ar putea beneficia de finanțare europeană în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
Activitatea Fiscului din Săliște se mută temporar la Sibiu. Lipsa personalului a dus la această decizie
Activitatea Unității Fiscale Orășenești Săliște va fi mutată temporar la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu, începând...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.