Foto: Răzvan Negru
Trei tineri care au trecut prin coșmarul dependenței de droguri și-au spus poveștile cutremurătoare, astăzi, în fața a sute de studenți sibieni, care au umplut până la refuz Aula Magna a Facultății de Medicină.
Dorin, Raul și Alexandru au fost personajele principale ale evenimentului „Alegeri greșite”, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud și Fundația Teen Challenge România.
Cei trei au ales să facă parte din acest proiect pentru ca alți tineri sa nu cadă pradă tentației și anturajului. În toate cele trei cazuri, dependența de droguri a fost combinată cu mirajului câștigului ușor privenit din jocurile de noroc, o altă dependență care i-a adâncit și mai mult în probleme.
Primul a fost Dorin, un tânăr de 24 de ani, condamnat pentru trafic de droguri de mare risc. „Am avut o copilărie frumoasă, am urmat facultatea, eram inginer IT și programator. Din liceu aveam însă o altă dependență – jocurile de noroc. Am început să pierd sume mari și, treptat, am ajuns și la droguri. La început, consumul era mic, dar am ajuns să consum zece grame pe noapte. Am stat chiar și nouă zile fără somn. Au apărut anxietatea, depresia și paranoia. Am început să cumpăr sute de grame și apoi să fac trafic. În 25 ianuarie 2024 am avut o percheziție și am fost judecat. Consumul mi-a dat o încredere falsă, puterea să manipulez și să mint. Cele două dependențe m-au adus unde sunt acum”.
Raul, în vârstă de 29 de ani, execută patru ani și patru luni de detenție. De când a fost încarcerat, numără fiecare zi petrecută după gratii. „Te trezești în fiecare zi într-o cameră din care nu poți să ieși, alături de persoane necunoscute, într-un pat străin. Eram un elev bun, pasionat de fotografie. În clasa a XII-a, la o petrecere, am văzut pentru prima dată o pulbere cristalină. Am vrut să încerc. M-am simțit euforic, plin de încredere. Apoi am început să ies cu acei oameni și să consum.
Am ajuns la Cluj, am cunoscut furnizori. Mi-am spus că, dacă iau mai mult, e mai ieftin. Am început să vând ca să-mi scot banii. Am renunțat la fotografie și am vrut să fiu DJ. În pandemie nu puteam sta acasă, mergeam la petreceri. Am început și jocurile de noroc, am pierdut bani, am cerut împrumuturi foarte mari. Am început să vând droguri haotic. Într-o tranzacție am fost prins de DIICOT. Au trecut 600 de zile de atunci”.
Ultimul a vorbit Alexandru, condamnat la trei ani și șase luni de închisoare. „Am crescut într-o familie bună, făceam sport, dar m-am lăsat. M-am făcut barman. În pandemie, am rămas fără bani și am început să tranzacționez. Câștigam bine, dar am început să consum cocaină, de la un gram la 10-12 pe seară. Eu eram bine, dar prietenii mei se distrugeau. Apoi am intermediat o cumpărare pentru dealerul meu și am fost arestat. Sper să nu consumați niciodată”.
După mărturii, studenții au adresat întrebări directe, iar răspunsurile au venit la fel de sincer.
Unii au vrut să știe dacă foștii prieteni îi mai caută. Alexandru a spus: „Să aveți grijă de anturajul vostru. Cred că doar cinci mă mai caută acum”. „Când consumam, eram cel mai bun om, le dădeam droguri. Acum doar câțiva mă mai caută”, a adăugat Dorin, iar Raul a spus simplu: „Cam unu la sută mă mai caută”.
O studentă a întrebat ce poate face cineva dacă o persoană apropiată se reapucă de droguri după ce a fost eliberată, cum o poate ajuta. „Eu nu mai consum de un an și zece luni. Există foarte puține centre de reabilitare care oferă ajutor real, nu doar medicamente. Important este să cauți ajutor, apoi totul ține de ambiția ta”, a răspuns Alexandru, iar Raul a completat: „Este foarte greu să împarți experiența cu familia sau cu persoane apropiate care nu consumă”.
La întrebarea despre cel mai greu pas din procesul de reabilitare, psihologul Florin Balade a explicat: „Este alianța de reabilitare – relația prin care ei încep să aibă încredere în noi insă trebuie sî spunem că greutatea cea mai mare este pe umerii lor”.
Iar când au fost întrebați ce i-a făcut să vorbească în fața studenților, răspunsurile au fost simple și emoționante: Raul: „Posibilitatea de a impacta viața cuiva care este tentat să încerce, astfel încât să nu meargă în această direcție”. Dorin: „Să aveți experiența noastră, nu a celor care vă pot tenta să încercați”.
Avertismentele specialiștilor
Întâlnirea de astăzi, moderată de comisarul de poliție Mihaela Huzoaică, a avut un scop clar: să-i facă pe tineri să înțeleagă pericolele la care se expun când consumă droguri, nu prin teorie, ci prin mărturii vii. „Suntem aici nu ca să judecăm, ci ca să înțelegem că o decizie greșită ne poate schimba viitorul în mod semnificativ”, a spus comisarul Huzoaică.
Ciprian Săbău, director adjunct al Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud, arată că penitenciarul este un loc special, al puterii și al controlului social, unde se aplică pedepsele, dar și speranța reîntoarcerii în societate. „Speranța noastră, ca societate, este ca cei care trec pe aici să nu recidiveze. Custodiem astăzi 767 de oameni, cu 450 de angajați. Poveștile de viață ale tinerilor Raul, Alexandru și Dorin pot fi văzute ca studii de caz despre cum unele alegeri pot avea consecințe”.
Prorectorul Facultății de Medicină, Raluca Sasu, le-a adresat studenților un îndemn: „Această întâlnire este o ocazie să reflectați asupra a ce vă doriți. Suntem aici ca să învățăm din experiența lor de viață și vă invit să vă deschideți sufletul și mintea. Priviți și ascultați cu maturitate”.
Psihologul penitenciarului, Florin Sebastian Balade, care îi ajută pe cei încarcerați să se reabiliteze le-a explicat studenților în ce constă munca lui: „Am venit în fața voastră cu curaj și determinare. Noi încercăm să-i ajutăm să depășească anumite aspecte problematice din viața lor și să renunțe la ce au făcut înainte, odată ajunși înapoi în societate. Cu cât consumul intervine la o vârstă mai fragedă, cu atât se răsfrânge asupra organismului mai grav”.
Întâlnirile din seria „Alegeri greșite” continuă și in zilele următoare cu alte povești de viață, emoționante.

Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Cosmin PAL