Primul tronson al străzii Ogorului intră în modernizare

Primul tronson al străzii Ogorului intră în modernizare

Primăria pregătește investițiile anului viitor. Pe lângă proiectele mari ce vizează Calea Șurii Mici și Calea Șurii Mari, vor fi modernizate și alte artere din cartiere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Strada Ogorului este unul dintre aceste proiecte, care vor fi realizate în 2026. Contractul a fost semnat la sfârșitul săptămânii trecute, cu asocierea SC Geiger Transilvania SRL și SC GG Tehnic Proiect SRL. Valoarea sa este de 4,72 milioane lei.

„Am semnat contractul pentru elaborarea proiectului tehnic în următoarele patru luni, iar ulterior, din primăvară, în termen de șase luni, se vor efectua lucrările de modernizare propriu-zise ale primului tronson, cel dintre calea ferată și ultimele blocuri construite în această zonă. Este o necesitate în contextul creșterii volumului de trafic în zonă, după dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare. Acest sector de drum se va conecta cu strada Varșovia și va face legătura cu Calea Șurii Mici și cu zona industrială vest, prin str. Bruxelles”, declară Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu.

Ce lucrări se vor executa

Lucrările includ elaborarea documentației necesare pentru obținerea autorizației de construire, obținerea tuturor avizelor și acordurilor, realizarea proiectului tehnic, a devizelor și a detaliilor de execuție, și asigurarea asistenței tehnice pe întreaga durată a lucrărilor. Proiectul prevede realizarea rețelei de apă și a canalizării menajere și crearea unei rețele de canalizare pluvială.

Carosabilul va fi amenajat cu două benzi de circulație și trotuarele aferente, iar pe una dintre ramurile tronsonului vor fi amenajate piste pentru biciclete cu dublu sens, marcate cu vopsea verde. În plus, vor fi amenajați circa 3.500 de metri pătrați de spațiu verde de-a lungul străzii, unde vor fi plantați arbori cu diametrul de 18-20 de centimetri. Sistemul de iluminat public va fi modernizat prin instalarea a 30 de stâlpi noi, dotați cu corpuri de iluminat eco-eficiente, și se va crea o rețea de tubulatură subterană destinată coborârii cablurilor de telecomunicații.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
11 noiembrie 2025 la 10:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 23 minute
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
TURNU ROȘU: Pășunatul după 26 octombrie îi poate lăsa pe crescătorii de animale fără despăgubiri
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Prefectul Sibiului, Mircea Crețu, și-a depus demisia. Decizia intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial
Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, și-a scris și și-a depus luni, 19 octombrie, demisia la Cancelaria Guvernului, au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
DSP Sibiu: Telemeaua servită la nunta de la Avrig infestată cu stafilococ. Ancheta a fost finalizată
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a închis ancheta epidemiologică privind îmbolnăvirile apărute după o nuntă organizată în...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 4 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
RĂȘINARI: Dispensarul medical va fi reabilitat cu fonduri europene. Contractul de finanțare a fost semnat
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
CRISTIAN: Cursuri de dans și canto pentru copiii din comună
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
BOIȚA: Dansatorii ansamblului „Mândre Plaiuri Boicene” au plecat în turneu în America
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Ce nu-ți spune nimeni în prima zi de facultate. Atelier pentru studenții ULBS
Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu organizează marți, 20 octombrie, un atelier interactiv dedicat vieții de student și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Adolescenții învață să spună povești prin măști, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu organizează, între 28 octombrie și 1 noiembrie, două module de ateliere...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.