Ion Dur: Scriitorul care forează în Cercul Arctic al „arheologiei hermeneuticii recuperatoare”

Ion Dur: Scriitorul care forează în Cercul Arctic al „arheologiei hermeneuticii recuperatoare”

Volumul „Arheologie hermeneutică recuperatoare. Vremuri și creație, vină și uitare”, semnat de scriitorul și publicistul Ion Dur, a fost „botezat”, miercuri, în prezența cititorilor fideli, și nu numai, în Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Nașii” volumului, prof. dr. Daniel Deleanu și conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi de la ULBS, au abordat fiecare, în manieră personalizată, cuprinsul volumului „hermeneutica recuperatoare; malpraxisul critic; evaluarea personalităților controversate; tensiunea dintre creație și vină; uitarea ca mecanism cultural și apelul la echilibru și discernământ”.

Daniel Deleanu a propus o examinare radiologică minuțioasă a ideilor-cheie din cuprinsul volumului vizând autori interbelici marginalizați sau cenzurați în perioada comunistă și postcomunistă, marșând pe analize academice metodologice și pe argumentații logice stricte. Gabriel Hasmațuchi a expus o radiografie tomografică a aceluiași volum, pentru a diagnostica și/sau pentru a motiva sensul înscrisurilor așternute cu acuratețe, în logica tabelului lui Mendeleev, cu dorința de a reflecta tensiunea față de teme recurente-cuantice vizând tradiția și nevoia de reevaluare critică a trecutului cultural.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fără a fi alchimist sau hermeneut în înțelesul mitologiei grecești, scriitorul și publicistul Ion Dur a devoalat din propria lui scriptură contexte moderne, puterea interpretării literaturii, fenomenelor culturale sau filosofice abordate. Profesor universitar și fostul decan al Facultății de Jurnalistică din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, din dorința de a păstra echilibrul între recuperarea culturală și riscul de idealizare, marșează pe un stil uneori ermetic, părăsind uneori echidistanța față de căile încurcate ale culturii române.

Concluzia extrasă din volum reliefează două idei definitorii pentru profilul intelectual și etic al autorului: Ion Dur se poziționează ca un hermeneut al memoriei culturale, preocupat de recuperarea valorilor ignorate sau stigmatizate. Prin această postură, își asumă rolul de mediator între trecut și prezent, între creație și uitare. Tot prin acest volum, autorul se definește ca o conștiință critică și un arheolog al sensurilor pierdute, un cercetător care forează în Cercul Arctic al arheologiei hermeneuticii recuperatoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Adrian POPESCU
07 noiembrie 2025 la 08:50
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. ///

    Dascalimea si mofluzii, vorba lui Caragiale…

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Recomandarea săptămânii | Dr. Claudiu Matei: „Chirurgi vizionari”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 9 ore
Antropologul Francesco Tacconi despre „Omul Verde din Richiș”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Profesorul sibian Ioan Marian Țiplic, ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie
Profesorul universitar dr. Ioan Marian Țiplic a fost ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie, potrivit unui anunț...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
De la hală industrială la comunitate culturală. Andrei Șerban și povestea Topic Hub
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, printre cele mai bine evaluate din România
Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a obținut patru clasificări în categoria A și una în categoria B...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Prima ediție a Festivalui Baroc, la Muzeul Brukenthal. Un nou proiect cultural care vrea să transforme patrimoniul într-o experiență vie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 3 zile
Efigiile lui Cornel Irimie și Corneliu Bucur, dezvelite la Muzeul ASTRA. „Pe primul loc a fost muzeul, apoi noi pe lângă el”
Muzeul ASTRA din Sibiu și-a omagiat primii doi conducători, Cornel Irimie și Corneliu Bucur, prin dezvelirea efigiilor din...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 3 zile
Sibiu: Seria „Intersecții” aduce cinci dialoguri culturale în jurul expoziției „Transilvania | Extravaganza”
Expoziția „Transilvania | Extravaganza”, dedicată artistului Ștefan Câlția, continuă la Sibiu cu o serie de întâlniri care completează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 3 zile
Un fiu al Merghindealului devine sfânt și erou al națiunii române
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 zile
Lucrări de pictură la biserica cu hramul „Învierea Domnului” din Terezian
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Muzeul Național Brukenthal lansează prima ediție a Festivalului Baroc. Două zile de expoziții, concerte și activități dedicate fondatorului muzeului
Muzeul Național Brukenthal organizează, în perioada 25-26 iulie, prima ediție a Festivalului Baroc, un nou proiect cultural prin...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 zile
„Othello”, în Piața Mare din Sibiu. Teatrul de Balet încheie stagiunea cu un spectacol în aer liber, cu acces gratuit
Piața Mare din Sibiu se transformă, sâmbătă seara, într-o scenă în aer liber. Teatrul de Balet Sibiu încheie...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.