Ora 10.00 a zilei de sâmbătă. 25 octombrie, a marcat începerea festivităților organizate de Garnizoana Sibiu în Cimitirul Eroilor de pe Calea Dumbrăvii.
Militari, oficialități și câteva zeci de civili au asistat la ceremonialul organizat în amintirea zilei de 25 octombrie 1944, când Armata Română a finalizat eliberarea întregului teritoriu național și a continuat lupta pentru înfrângerea trupelor fasciste în Ungaria, Cehoslovacia și Austria.
La eveniment au participat comandanți de unități militare, poliție, jandarmerie și pompieri, în timp ce instituțiile publice i-au avut ca reprezentanți pe Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, viceprimarul Helmut Lerner și subprefectul Florin Giubega.

În fața monumentului central, soborul de preoți a oficiat o slujbă în amintirea militarilor căzuți pe câmpul de luptă, urmată de un mesaj al generalului Gheorghiță Vlad, șef al Statului Major al Apărării, citit de un reprezentant al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu. „Avem nevoie de o armată puternică și de o industrie de apărare dezvoltată”, a transmis generalul Vlad. Acesta a arătat că „Armata s-a pregătit dintotdeauna pentru cele mai pesimiste scenarii”, iar provocările momentului sunt legate de combaterea dezinformării și de modernizarea tehnicii de luptă. „Să ne respectăm uniforma și blazonul!”, a fost îndemnul de final al șefului de Stat Major al Armatei Române.
Rând pe rând, oficialitățile, reprezentanții structurilor militare și rezerviștilor au depus coroane în memoria ostașilor căzuți la datorie.
Festivitățile din Cimitirul Eroilor s-au încheiat cu o defilare a militarilor pe aleea centrală.
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA