Zona de nord a județului Sibiu a fost, astăzi, sub lupa Poliției. Într-o acțiune de amploare desfășurată pe parcursul zilei, forțele de ordine au ieșit pe teren în număr impresionant, au verificat, controleat și sancționeat orice abatere de la lege. Străzile din mediul urban și rural au fost împânzite și patrulate de zeci de polițiști, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
„Acțiunea are ca scop asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, precum și de siguranță rutieră în mediul urban și rural”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, subliniind că raziile vizează prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional.

Scopul a fost unul precis: restabilirea ordinii, siguranței și disciplinei publice într-o perioadă în care încălcările regulilor par tot mai frecvente. Echipe mixte de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, economică, dar și specialiști în arme, explozivi și substanțe periculoase au luat la pas localitățile din nordul județului, de la Copșa Mică până la Mediaș și comunele învecinate.

În doar câteva ore, au fost legitimate 356 de persoane și oprite pentru control 338 de autovehicule. S-au verificat 35 de societăți comerciale și s-au constatat zeci de nereguli. Unii comercianți au primit sancțiuni care însumează 15.000 de lei.
Nici șoferii nu au fost uitați. Cifrele: 71 de sancțiuni contravenționale, peste 10.000 de lei în amenzi, 10 certificate de înmatriculare retrase și un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului sau a drogurilor, toate acestea arată dimensiunea problemelor descoperite în trafic. În total, 242 de conducători auto sunt testați pentru consumul de alcool sau substanțe interzise.
La Copșa Mică, o descindere scoate la iveală o armă neletală deținută fără autorizație și muniție păstrată ilegal. Polițiștii confiscă obiectele și deschid un dosar penal. Verificările continuă, pentru că în spatele unor astfel de cazuri se pot ascunde rețele mai mari, greu de depistat fără acțiuni de acest tip.
În același timp, echipele de investigații criminale au verificat persoane cu antecedente, au controlat locuințele celor aflați sub arest la domiciliu și au pus în aplicare mandate de arestare.
Pe linie economică, oamenii legii descoperă, în urma acțiunii, peste 800 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute. Mărfurile sunt confiscate, iar trei dosare penale sunt întocmite. Urmează o evaluare a prejudiciului, care ar putea fi semnificativ.
Acțiunea a făcut parte dintr-o serie de măsuri, aplicate la nivelul Poliției Române pentru asigurarea ordinii și siguranței și descurajarea oricăror activități de natură infracțională.




Foto: IPJ Sibiu
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Vali Porcisteanu racing!