Consiliul Județean Sibiu a aprobat – cu 28 de voturi pentru și 4 împotrivă – un vot pozitiv în cazul majorării tarifelor pentru colectarea și transportul deșeurilor municipale din Zona 1 Sibiu. Decizia a fost luată în ședința extraordinară de astăzi, prin mandatarea Danielei Cîmpean, preşedinte CJ, să voteze favorabil în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECO” Sibiu.
Tarifele au crescut astfel: deșeurile reziduale, voluminoase și periculoase au crescut de la 400,84 lei/tonă la 438,06 lei/tonă; deșeurile biodegradabile au urcat de la 450,43 lei/tonă la 495,97 lei/tonă; deșeurile reciclabile au fost majorate de la 1.103,62 lei/tonă la 1.208,74 lei/tonă. De asemenea, tariful pentru deșeurile provenite din locuințe, inclusiv cele abandonate sau rezultate din evenimente, a crescut de la 218,96 lei/tonă la 240,07 lei/tonă, iar colectarea cadavrelor de animale a fost majorată de la 75,50 lei/kg la 82,91 lei/kg.
Ajustarea s-a făcut prin aplicarea indicelui prețurilor de consum pentru perioada iulie 2024 – august 2025, fără a modifica cantitățile de deșeuri colectate. Noile tarife urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026.
Decizia a fost luată pentru a menține serviciile de salubrizare la standardele necesare și respectă legislația privind ajustarea tarifelor, precum și contractul de concesiune încheiat cu operatorul SOMA S.R.L. în 2016. Direcția Tehnică, Investiții și Patrimoniu a Consiliului Județean, împreună cu ADI ECO Sibiu, sunt responsabile de implementare și comunicarea noilor tarife către public.
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Sa maresca atunci cind nu mai aduna gunoiul cu sacul!!!????a
Bai ce afacere inflatia asta, nu?