Foto: Arhivă Tribuna
Guvernul României a aprobat astăzi, declanșarea procedurilor de expropriere pentru terenurile suplimentare necesare lucrărilor la Tronsonul 3 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Documentul prevede o suprafață totală de 228.664 de metri pătrați, aparținând unui număr de 1.250 de imobile private, aflate pe teritoriul localităților Cârța și Arpașu de Jos din județul Sibiu, respectiv Ucea, Viștea, Drăguș, Sâmbăta de Sus și Voila din județul Brașov.
Pentru aceste terenuri, statul român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, va plăti despăgubiri în valoare totală de 628.710 lei. Fondurile provin din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, la capitolul destinat proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile aferente cadrului financiar 2021–2027.
Potrivit Anexei nr. 2 a Hotărârii de Guvern, cea mai mică sumă acordată ca despăgubire este de 3,51 lei pentru un metru pătrat de teren extravilan arabil din comuna Arpașu de Jos. La polul opus, cea mai mare despăgubire este de 5.822,70 lei, pentru o suprafață expropriată de 1.493 de metri pătrați, situată în comuna Cârța.
Majoritatea terenurilor vizate sunt arabile, fânețe sau păduri extravilane, iar sumele acordate variază în funcție de categoria de folosință și de evaluările realizate conform Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Pe lângă terenurile private, proiectul prevede și ocuparea unei suprafețe de 12.811 metri pătrați aparținând proprietății publice a statului, precum și 25.651 de metri pătrați din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale Cârța și Arpașu de Jos, din județul Sibiu, respectiv Drăguș, Ucea, Viștea și Voila, din județul Brașov.
Tronsonul 3 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș este una dintre secțiunile cheie ale proiectului, urmând să asigure legătura dintre localitățile Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene și bugetul național, iar Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este responsabilă de derularea procedurilor și de plata despăgubirilor către proprietarii afectați.
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA