Labirintul sufletelor din Ațel. O poveste săsească despre curaj și speranța în viața de după moarte

Între dealuri înverzite, la 15 kilometri de Mediaș, se află Ațelul, o comună în care casele și bisericile poartă amprenta inconfundabilă a comunității săsești care a întemeiat-o. Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu explică într-o nouă postare din seria OAMENI ȘI LOCURI DE POVESTE cum căderea zidurilor Berlinului, în anul 1989, a ridicat barierele pentru zeci de mii de etnici germani din România care au luat calea exodului, lăsând în urmă tot ceea ce înaintașii lor au clădit timp de secole.

La Ațel, sașii au ridicat două bisericiPrima, cea aflată în centrul localității, atestată încă de la 1380, este descrisă de specialiști ca purtând amprenta Catedralei Evanghelice din Piața Huet a Sibiului.

A doua, aproape neștiută, se află în cimitirul evanghelic, pe culmea unui deal. Tocmai de aceea i se și spune „Biserica din Deal”, iar două legende o fac unică.

Susana Schoffend, una dintre cei 18 sași pe care Ațelul îi mai numără astăzi, este curatorul ambelor biserici și se bucură de oaspeți. „De obicei vin turiști din Germania, dar ajung și mulți din județul Harghita”, spune femeia în timp ce apucăm drumeagul care urcă spre „Biserica din Deal”.

Toamna a debutat blând, iar de prin gospodării auzi oamenii trebăluind în grădini sau tăind lemnele pentru iarnă. Un șir de copaci separă satul de cimitir și biserică, asemenea unui hotar verde crescut între viață și moarte. Cu acest gând am ajuns la poarta cimitirului, loc în care cu sute de ani în urmă sașii au săpat șanțuri sub forma unui labirint: „Atunci când murea un tânăr necăsătorit, corpul îi era purtat prin labirint înainte de a fi îngropat. Se spune că sufletul acestuia nu și-ar mai fi găsit drumul către pământ și astfel ar fi rămas în Rai”, explică Susana Schoffend.

Labirintul are în jur de 80 de metri pătrați și pe alocuri, are forma unei inimi. De altfel, inimi găsim sculptate și pe unele pietre vechi de mormânt. „Știu de la sora mea mai mare că labirintul a fost folosit ultima oară prin 1989. Este un obicei care a existat doar aici, în Ațel.”

Cimitirul numără sute de morminte, toate îndreptate către sat. Este ca și cum cei de pe lumea cealaltă ar sta de veghe asupra celor rămași în casele înșiruite ordonat de-a lungul văii.

Biserica este ridicată în capătul cimitirului și, la rândul său, are propria povestioară. „Se spune că în sat locuia o tânără pe nume Enno Falten. Casa ei era sub pădure, în locul numit „Winkel”, iar într-o zi și-a uitat foarfeca în vița de vie unde lucrase. Enno avea și un iubit care i-a promis că o va lua de soție dacă va merge singură, în acea noapte, după foarfeca uitată. Tânăra a plecat, a găsit foarfeca, iar pe când se întorcea în sat a văzut un grup de bărbați beți strânși în jurul unui foc. Curajoasă, tânăra femeie s-a apropiat pe ascuns și i-a auzit povestind despre cum au furat bani din satele apropiate. Lângă ei se afla o lădiță cu bani, pe care Enno a reușit să o ia pe când tâlharii dormeau. Ajunsă lângă sat, femeia a fost ajunsă din urmă de unul dintre hoți, însă a reușit să scape după ce acesta a atacat-o cu sabia, tăindu-i doar o bucată din rochia prinsă în gardul casei. Enno Falten s-a căsătorit cu iubitul său, iar cu banii din lădiță sătenii au construit această frumoasă biserică”.

În 2023 au fost finalizate lucrările de reabilitare a bisericii, aflată acum într-o stare excelentă. Surprinzător, de-a lungul timpului biserica a fost folosită doar primăvara: „Aici se țineau slujbele din Postul Paștelui și din ziua de Înviere. În rest stătea închisă pentru că lumea mergea la biserica din centrul satului.”

După exodul masiv al sașilor peste biserică s-a așternut o liniște profundă, tulburată doar de meșterii care au reabilitat-o în urmă cu doi ani. Pare pregătită să-și primească oricând credincioșii și să le mijlocească rugăciunile către Cel de Sus.

Susana Schiffend poartă o legătură cu chei între care se află una de dimensiuni mari, care deschide porțile bisericii clădite cu aurul recuperat de neînfricata Enno.

˝Printr-o simplă răsucire, ea permite vizitatorilor care ajung în Ațel să descopere o parte a tradițiilor și legendelor săsești din partea de nord a județului Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!˝- scrie Daniela Cîmpean în finalul postării sale.