(CRONICA/FOTO) Pradă ”vulturilor”! Sibienii, de nerecunoscut, după a doua înfrângere consecutivă acasă

(CRONICA/FOTO) Pradă ”vulturilor”! Sibienii, de nerecunoscut, după a doua înfrângere consecutivă acasă

Sibienii au pierdut pentru a doua oară la rând pe teren propriu, după ce, acum două săptămâni, de pe ”Municipal” a plecat cu 3 puncte și Unirea Slobozia

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Noua echipă a lui Dănuț Coman, fostul președinte al lui Hermannstadt, a obținut, la Sibiu, a treia victorie în deplasare, după ce i-au mai căzut victime campioana și vicecampioana FCSB, respectiv CFR Cluj. Diferența a făcut-o brazilianul Caio, care a profitat de gafa impardonabilă a lui Kaio, fundașul cipriot titularizat în locul căpitanului Ionuț Stoica. Însă, la acea fază, intrarea lui Caio la Karo e sub semnul întrebării.

Buș și Chițu, marcatorii de pe ”Giulești”, au început meciul pe bancă, la fel și cu Rapid, dar când au fost introduși pe teren, n-au mai avut aceeași inspirație ca acum o săptămână.

Pentru sibieni, urmează deplasarea pe terenul vicecampioanei CFR, apoi se reîntorc acasă pentru vizita celor de la Csikszereda.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Redutabili altădată acasă, sibienii sunt de nerecunoscut când pășesc pe verdele ”Municipalului”, sezonul ăsta. Jucătorii lui Măldărășanu au început prost, cedând două puncte în fața ”Cenușăresei” Metaloglobus, una dintre cele mai surprinzătoare apariții de pe prima scenă de la noi din ultimii mulți ani, după ce au avut 2-0 la pauză. A urmat încă un 2-2, de data asta cu o echipă de cupele europene, ”U” Cluj, în care ”alb-roșii” au revenit de la 0-1, întorcând rezultatul, dar fostul lor camarad, italianul Murgia, a smuls un punct pentru echipa ”șepcilor roșii”. Victoria cu Farul, la limită (1-0), a fost contestată de ”marinari”, în frunte cu antrenorul Zicu, pentru ca mai apoi să pice ca un trăsnet primul eșec, 0-2 cu Slobozia, una din surprizele noului sezon. Iar acum, o nouă lovitură, 0-1 cu altă revelație, nou-promovata FC Argeș… Cu ”vulturii” violeți!

Foto: Vali MACREA

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Golurile cu Rapid nu le-au garantat lui Chițu și Buș locurile printre titulari, Măldărășanu rămânând fidel primului ”unsprezece” de-acum o săptămână, de pe ”Giulești”, gândind probabil, din superstiție, ori ba, că echipa câștigătoare nu se schimbă. Și sibienii n-au început rău. Ivanov a trimis mingea în margine, pe dreapta, de unde Jair a aruncat-o în fața porții, dintr-o atingere, prea tare însă și Lazar a avut prim-planul (‘5). Un minut mai târziu, același Jair a repus de la colțul terenului pentru capul lui Neguț, care n-a prins însă cadrul porții.

De cealaltă parte, brazilianul a pus toată tăria de care e capabil în șutul de pe la 25 de metri, după o pătrundere individuală, Căbuz reținând în doi timpi (‘8), iar Selimovic a respins de pe 6 metri mingea destinată de Bettaieb lui Moldoveanu (’10).

Foto: Vali MACREA

Caio și-a mai încercat o dată norocul, dar șutul, din marginea careului de 16 metri, a fost mai degrabă o glumă (’13).

 

Jair, ratare rarissimă

 

Celălalt brazilian de pe teren, Jair, n-a fost la fel de precis, trimițând în plasa laterală, din careu, dar oricum era în ofsaid (’15). Un prim sfert de oră animat și cei 3.000 de spectatori, printre care erau amestecați și câteva zeci venite de la Pitești, se așteptau la un meci cu goluri. Destule…

Foto: Vali MACREA

Căbuz a mai fost solicitat o dată la șutul lui Robert Moldoveanu, la firul ierbii (’23). Jocul s-a mutat repede în celălalt careu și Tudose a respins în corner din fața lui Jair, la centrarea lui Antwi, iar în urma loviturii de la colțul terenului, Neguț a mai trimis o dată, cu capul, mingea bătând pământul înainte de a se scurge la o palmă de bara din dreapta lui Lazar (’24).

Kevin Ciubotaru ar fi putut face rost de o lovitură liberă dintr-o poziție excelentă, chiar în fața careului mare, dar ”centralul” Roman a lăsat avantaj și Dragoș Albu a șutat în blocaj (’31), iar Jair și-a depus candidatura la ratarea anului, nefiind în stare să înscrie de la doar 2-3 metri, cu toată poarta goală în față, după ce mingea centrată de Antwi îl depășise pe Lazar (’35).

Foto: Vali MACREA

Care Lazar, a avut noroc că Gjorgjievski l-a luat pur și simplu la țintă, după o nouă centrare, de data asta a lui Ciubotaru, din celălalt flanc (’38).

Asediul la poarta lui Lazar a continuat, Antwi a venit cu o nouă centrare, puțin prea în față pentru Neguț, iar Ciubotaru a fost luat prin surprindere (’39).

 

Fault la gol?

 

Andone a făcut primele ”reglaje”, apelând la experimentatul Garutti, iar în primul minut de la reluare, Blagaic a trimis de puțin pe lângă bară, de la mare distanță (’46).

La celelalte buturi, Dragoș Albu n-a prins cadrul porții, reluând alături, cu capul, din centrarea lui Jair (’51).

Blagaic și-a mai încercat o dată șutul și de data asta i-a dat mari bătăi de cap lui Căbuz (’56), iar Borța l-a căutat în fașa porții pe Bettaieb, care era însă în ofsaid (’60).

Foto: Vali MACREA

Insistențele piteștenilor au dat roade câteva minute mai târziu. Cipriotul Karo s-a complicat în cercul de la centrul terenului și Caio a profitat, deposedându-l cu prețul unui fault, scăpând singur cu Căbuz, pe care l-a executat cu un șut plasat, la colț, de pe 16 metri, deblocând tabela (’65). ”Centralul” Roman n-a avut reacție și sibienilor nu le-a mai rămas decât să repună de la centru.

De aici încolo, fiecare cu problemele lui. Piteștenii n-au mai riscat nimic, apărându-și fragilul avantaj, iar jucătorii lui Măldărășanu pur și simplu n-au mai fost capabili să pună în pericol poarta lui Lazar. De-abia în prelungiri, Sergiu Buș a câștigat duelul cu Borța, la centrarea lui Ivanov, dar a trimis alături (’90+4). Atacantul s-a jurat că e corner, dar ”centralul” Roman a dictat repunere din 6 metri, iar de aici, până la ultimul fluier al arbitrului din Timișoara n-u mai fost decât câteva zeci de secunde.

Foto: Vali MACREA

Echipa căreia, anii trecuți, era greu să-i smulgi un punct acasă, e acum mai degrabă vulnerabilă pe ”Municipal”. I-au luat puncte nou-promovatele Metaloglobus și Argeșul, Slobozia – care s-a salvat de retrogradare la baraj – iar la Sibiu vine Csikszereda, încă o formație venită din ”B”. Până atunci, Hermannstadt merge pe terenul vicecampioanei CFR, care nu se simte nici ea prea bine și poate în Gruia să repete isprăvile de la FCSB și cu Rapid. Măldărășanu are la dispoziție două săptămâni să-și facă temele pentru o nouă victorie acasă, pentru că altfel cu siguranță și numărul fanilor va scădea și mai mult, după ce, cu una dintre revelații începutului de sezon, doar vreo 3.000 au mai luat loc în tribunele arenei din Sub Arini.

Autor - Ovidiu BOICA
27 septembrie 2025 la 13:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 5 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
500 de milioane de lei investiți în Sibiu prin PNRR. Primăria anunță finalizarea a 45 de proiecte
Municipiul Sibiu a atras aproape 500 de milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 9 ore
Aplicația e-Terra a fost repornită. ANCPI reia treptat activitatea după atacul cibernetic
Aplicația e-Terra, sistemul informatic prin care sunt gestionate la nivel național operațiunile de cadastru și carte funciară, a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Noi activități pentru comunitățile rurale din județul Sibiu prin proiectul RuralConnect
Locuitorii din comunitățile rurale ale județului Sibiu vor beneficia, în perioada următoare, de cursuri de formare, mentorat și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 12 ore
Cum ne protejăm plămânii în concediu. Recomandările unui medic pneumolog din Sibiu
Vacanțele la mare sau la munte vin și cu schimbări care pot afecta sănătatea aparatului respirator. Aerul condiționat,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 12 ore
RÂU SADULUI: Străzi în plină modernizare
Autorităţile din comuna Râu Sadului derulează, în acest an, un amplu proiect de modernizare a străzilor de interes...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 13 ore
Doi bărbați prinși fără permis pe mopede neînmatriculate, la Cârța și Sibiu
Doi bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți de polițiști în timp ce conduceau...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Bacalaureatul de toamnă: 315 candidați au susținut proba obligatorie a profilului în județul Sibiu
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a continuat marți, 11 august, cu proba obligatorie a profilului. În...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dominique BOICA Dominique BOICA
acum 14 ore
“Ouă şi Unt” în “Oraşul de jos”. Povestea a doi bucureşteni care au lăsat Capitala pentru a porni un local inedit, la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
14 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.