Tradițiile și gastronomia sibiană, apreciate de delegația UCOR

Tradițiile și gastronomia sibiană, apreciate de delegația UCOR

Vicepreședintele CJ Sibiu Paul Kuttesch, s-a întâlnit vineri, 26 septembrie, cu delegația Uniunii Consulilor Onorifici din România (UCOR). Întâlnirea a avut loc în cadrul Târgului Național de Ecoturism, desfășurat în Piața Mare din Sibiu, unde diplomații au descoperit tradițiile și gastronomia locală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Am valorificat la maximum importanța dialogului diplomatic și a colaborării internaționale pentru promovarea Sibiului ca destinație turistică autentică și inovatoare. În acest sens, oaspeții au fost întâmpinați în Piața Mare, unde e în plină desfășurare Târgul Național de Ecoturism, care ne-a dat prilejul de a transforma gusturile, tradițiile și meșteșurile românești în experiențe memorabile pentru membrii delegației”, a declarat vicepreședintele CJ Sibiu.

Însoțiți de Ciprian Ștefan, directorul Muzeului Astra, oaspeții au degustat pâine cu zacuscă, brânzeturi și sortimente de țuică, au admirat bâtele ciobănești și atmosfera autentică a târgului.

„Încântarea lor sinceră arată că tradițiile și meșteșugurile românești trec dincolo de granițe și pot deveni un reper turistic internațional. Cu siguranță, membrii delegației UCOR vor contribui la extinderea participărilor internaționale la Târgul de Ecoturism de anul viitor”, a adăugat vicepreședintele Paul Kuttesch.

Potrivit unei postări a CJ Sibiu, din delegația UCOR, condusă de Andreas Huber, consulul onorific al Austriei la Sibiu și președinte al organizației, au făcut parte ambasadorul Republicii Coreea la București, E.S. Kap-soo Rim, consuli onorifici ai mai multor state, membri ai corpului consular și reprezentanți ai unor federații consulare internaționale, între care: E.S. Dl. Hon. Consul Jean-Jaques Baron Haus, președintele E.F.C.A.C., și E.S. Dl. Hon. Cav. Nikolaos K. Margaropoulos, președintele F.I.C.A.C.

Autor - Maria-Antonia OANA
27 septembrie 2025 la 11:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Trei echipe sibiene în Campionatul Naţional U19. Şelimbărul ocupă locul secund. Alma, victorie la scor
Echipa CSC 1599 Şelimbăr ocupă locul secund după două etape scurse din noul sezon al Campionatului Naţional U19....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
CSU Sibiu debutează cu stângul în amicale. Înfrângere la 25 de puncte diferenţă, la Oradea. Cum s-au descurcat noii jucători ai galben-albaştrilor
Baschetbaliştii sibieni au pierdut, în această seară, cu 113-88 meciul de verificare disputant la Oradea cu vicecampioana CSM...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 8 ore
A fost construită din lemnul unor șuri vechi din satul în care biserica a fost trăsnită de două ori. Școala din Ticera a prins viață la Sibiu
˝Susură a toamnă în Pădurea Dumbrava, unde, cu pași mărunți, copacii se înveșmântează în aurul dospit de soarele...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 10 ore
Școala începe, iar șantierele continuă. Primăria Sibiu: investiții de peste 273 de milioane de lei în educație
Primăria Sibiu anunță investiții de peste 273 de milioane de lei în clădirile unităților de învățământ, o parte...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
Concurs de proză scurtă pentru tinerii între 14 și 35 de ani, lansat de Biblioteca ASTRA Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu organizează un concurs de proză scurtă dedicat tinerilor cu vârste între 14 și 35...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
Bicicletele nu mai au voie la Muzeul ASTRA, timp de patru zile. Restricția, impusă pentru Guitar Meeting Festival
Plimbările cu bicicleta sunt interzise în Muzeul ASTRA în perioada 3–6 septembrie, interval în care în muzeul în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
Dubla evaluare pentru admiterea la liceu, eliminată. Turcan: „Acum avem timp să construim o evaluare mai bună”
Elevii care termină clasa a VIII-a nu vor mai susține un al doilea examen, organizat separat de liceele...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
Trafic blocat pe DJ 106, între Poplaca și Orlat, din cauza unui incendiu de vegetație
Circulația rutieră este blocată complet pe DJ 106, dinspre Poplaca către Orlat, în timp ce pompierii intervin pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
Un bărbat de 64 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul, la Brateiu
Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Brateiu, a murit miercuri după ce tractorul pe care...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Aproximativ 300 de triatloniști din 11 țări concurează sâmbătă pe Transfăgărășan, la Transfier
Transfier ajunge în acest weekend la cea de-a 11-a ediție. Aproximativ 300 de sportivi din 11 țări sunt...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
A șasea dezinsecție din acest an, la Sibiu. Primăria anunță tratamente împotriva țânțarilor în 3 și 4 septembrie
Primăria Sibiu va efectua, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, o nouă rundă de tratamente împotriva țânțarilor...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.