Nea Ion, lingurar din Biertan: „Dacă-mi zici țigan, mă supăr! Eu sunt rudar”

Festivalul Transilvania Multiculturală, unul dintre cele mai importante evenimente ale Biertanului și, probabil, cel mai potrivit pentru a marca Zilele Europene ale Patrimoniului, i-a găsit, ca întotdeauna, loc Ion Drăgan, lingurar de meserie, un personaj aparte al comunității. „Ni se mai spune „trocari” sau „albieri”, pentru că mai confecționăm troci de aluat sau albie de spălat haine”, spune omul în timp ce subțiază coada unei linguri din lemn.

Nea Ion, cum îi spun sătenii mai tineri, este unul dintre producătorii locali ai comunei Biertan, localitate care a obținut titlul de „Sat de poveste” la Gala „Destinația Anului” 2024. Originar din Băbeni, județul Vâlcea, omul a învățat tainele lingurarilor încă de mic: „Sunt rudar, iar dacă-mi zici țigan, mă supăr! Noi, rudarii, nu vorbim țigănește și, spre deosebire de țigani, noi nu am fost robi. Ne pricepem să prelucrăm lemnul, să facem din el cam tot ce ai nevoie în casă.”

Pe taraba lui nea Ion găsești linguri, polinice, castroane, tocătoare, sau platouri, majoritatea din lemn de salcie. Lângă, are scăunele și măsuțe cioplite. „Trebuie să le lucrezi până lemnu-i umed. Dacă s-a uscat, îți crapă atunci când vrei să-l tai. Muncești degeaba.”

Prețurile pleacă de la 5 lei pentru o lingură mică, ajunge la 10 lei pentru un făcăleț, 20 lei pentru un tocător și 50 lei pentru un castron. Cele mai scumpe sunt platourile sau bolurile pentru fructe – 150 de lei. „Lucru-i mult și nu prea are cine să-l mai facă”.

La Biertan, Ion Drăgan a cumpărat o casă în urmă cu 12 ani. „Am lucrat în lemn prin satele din zona asta a județului Sibiu. Ba prin Laslea, ba prin Hoghilag sau Dumbrăveni. Primarul din Biertan mi-a zis că dacă vreau să devin producător local, ar fi bine să mă stabilesc în sat, să-mi iau o casă. Așa am făcut.”

La evenimentele din Biertan, Ion Drăgan vine „înarmat” cu teslă, scoabă, cuțitoaie, bardă și cuțit. Toate i-au bătătorit palmele, însă fiecare prinde viață atunci când sunt puse la treabă. Cu răbdare, nea Ion modelează lemnul, căruia îi dă o formă nouă și un nou destin.

„Când eram copil, între rudari aveam o vorbă: cu lingură de lemn am mâncat, în albie din lemn m-am spălat!”. Râde și măsoară din ochi lingura de lemn pe care tocmai a terminat-o. Este mulțumit și apucă o nouă bucată de salcie căreia destinul i-a hărăzit să devină făcăleț.