Dacă ajuţi omul să facă treaba prost, el ţi-o va face prost

Se dă o firmă oarecare, de la o companie de companie, cu apariţii prin reviste glossy de specialitate la una din aia P+4 (adică patron plus patru angajaţi). Sau ceva de la stat, alegeţi voi ce structură bugetară ştiţi mai bine. Nu neapărat toate, ci doar aşa, prin sondaj întâmplător. Sau în fine, doar alea de care ştiţi sau unde aţi fost păţiţi. Nu-i aşa că, în multe cazuri, treaba merge prost deşi poate merge bine? Şi că mergând treaba prost, scade calitatea? Şi că scăzând calitatea pentru că treaba merge prost, nimănui nu-i pasă de situaţie şi, atunci când devine şi mai pe nasoale, se dă vina pe orice, de la legislaţia ostilă, România care e o ţară de coco unde nu se merită, sau chiar pe oamenii ăia ai lor, care le fac treaba, că cică o fac prost şi de aia? Numai că ideea este că oamenii ăia or face treaba prost, dar sunt motivaţi şi primesc tot sprijinul ca să o facă prost.

Uite de exemplu, vine un angajat fresh, gata scos din cutie vorba aia, cu studii de specialitate, ceva experienţă nu multă dar bună şi câteva tone de entuziasm la purtător. Intră în colectivul ăla unit care e o echipă. Şi se apucă de treabă. Şi face treabă. Una bună. Iar colegii ăia „noi suntem o echipă” deja vin cu încurajările. „Uite bă şi la prospătura asta, vrea să se impună, să rupă lanţul, să ajungă şef, ce interes are de trage aşa?” Şi îl înconjoară cu o ostilitate de zile mari, plus ceva beţe în roate. Sărmanul ăla realizează că faza cu echipa e doar un banc prost corporatist şi că la ce să se mai zbată, ca să-şi facă duşmani. O lasă mai la relanti.

Sau variantă, tot „rookie”, tot bagă mare, face performanţă, bagă cât doi, în speranţa că acolo sus ieraihic se va vedea şi va avea şi el ceva plusuri la salariu, că nu-i aşa, a muncit şi performat. Şi vine ziua aia sărpraiz, când vede că e tot aia, că virgulă colegul care a cam tras mâţa de coadă a luat tot la fel, evident că va lăsa ritmul mai moale, că nu-i aşa, e tot aia. Ca să nu punem la socoteală şi varianta că apare un coleg angajat pe firul scurt care, deşi trage şi el aceeaşi pisică (sau alta adusă special pentru el pe banii firmei) de coadă, este recompensat cu mai mult. Ei, e un argument să îţi bagi picioarele şi să ţi se rupă? Da.

Sau altă variantă. Nu eşti un „biba” (cum spuneam noi în armata la prospături), ci unul dintre lucrătorii aşa, de mijloc. Vezi, prin metode specifice, că treaba merge prost. Sau realizezi că o supermetodă copy-paste adusă din altă parte pentru că nu ştiu care din zona managerială a citit pe sărite ceva chestii pe care nu le-a înţeles dar a decis că-s cool, nu e bună aici, adică acolo. Că mai mult încurcă, că mai mult consumă şi că e mai bună aia veche că măcar e funcţională. Sau vezi o neregulă, sau îţi vine o idee. Tu zici că-s bune, te mândreşti că uite, contribui şi tu la bunul mers şi la progresul. Pentru că, nu-i aşa, tu vrei să faci treabă bună şi să fie bine, că doar de aici îţi iei banii. Şi afli, la întâlnirea cu ierarhia, că nu o interesează, nu atât pentru că ideile/constatările nu ar fi reale şi pe bune, ci că pentru tu nu eşti cel aflat în cărţi să ai idei, deci părerea ta nu contează, chiar dacă ai dreptate.

Sau, cu totul altă variantă: vrei să faci treabă bună dar nu ai cu ce. Sculele tale sunt vechiuţe, programele pe care lucrezi sunt ca pixu’, serverul merge mai prost decât cel de la CNAS, tu ai nevoie de ceva update-uri în dotare. Comunici asta şi afli că nu se poate pentru că diverse motive. Apoi mai afli că s-a mai luat o maşină pentru staff-ul, assistent managera a primit un computer de gamer care rupe tot pentru că altfel nu se salva docx-ul sau xls-ul şi nu lista pdf-ul, şi s-a mai angajat un şef care să supervizeze pentru şefii mai mari ceea ce fac şefii mai mici.

Ei, din toate acestea reiese că e cât se poate de normal să ţi se rupă la mai mult ca perfectul, că te zbaţi degeaba, că parcă e o conspiraţie care să facă treaba să iese prost. Şa că ajungi la utila şi pozitiva concluzie că nu se merită nici să consumi energia, nici să-ţi strici sănătatea fizică şi mentală cu din astea. Şi să faci ce ţi se cere. Adică treabă proastă. Ca un Lamborghini care cară damigene cu ţuică şi saci cu cartofi. Ca un Rolls care cară semiremorci cu bălegar ori paleţi. Pentru că dacă eşti ajutat ca să faci treaba prost e de bun simţ să te conformezi. În ritmul ăsta, cei care încă mai fac treabă bună în România de azi sunt nişte din ăştia, de capul lor, puşi pe haiduceală. Tu de care şi de-al cui eşti?