Dacă ajuţi omul să facă treaba prost, el ţi-o va face prost

Dacă ajuţi omul să facă treaba prost, el ţi-o va face prost

Se dă o firmă oarecare, de la o companie de companie, cu apariţii prin reviste glossy de specialitate la una din aia P+4 (adică patron plus patru angajaţi). Sau ceva de la stat, alegeţi voi ce structură bugetară ştiţi mai bine. Nu neapărat toate, ci doar aşa, prin sondaj întâmplător. Sau în fine, doar alea de care ştiţi sau unde aţi fost păţiţi. Nu-i aşa că, în multe cazuri, treaba merge prost deşi poate merge bine? Şi că mergând treaba prost, scade calitatea? Şi că scăzând calitatea pentru că treaba merge prost, nimănui nu-i pasă de situaţie şi, atunci când devine şi mai pe nasoale, se dă vina pe orice, de la legislaţia ostilă, România care e o ţară de coco unde nu se merită, sau chiar pe oamenii ăia ai lor, care le fac treaba, că cică o fac prost şi de aia? Numai că ideea este că oamenii ăia or face treaba prost, dar sunt motivaţi şi primesc tot sprijinul ca să o facă prost.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Uite de exemplu, vine un angajat fresh, gata scos din cutie vorba aia, cu studii de specialitate, ceva experienţă nu multă dar bună şi câteva tone de entuziasm la purtător. Intră în colectivul ăla unit care e o echipă. Şi se apucă de treabă. Şi face treabă. Una bună. Iar colegii ăia „noi suntem o echipă” deja vin cu încurajările. „Uite bă şi la prospătura asta, vrea să se impună, să rupă lanţul, să ajungă şef, ce interes are de trage aşa?” Şi îl înconjoară cu o ostilitate de zile mari, plus ceva beţe în roate. Sărmanul ăla realizează că faza cu echipa e doar un banc prost corporatist şi că la ce să se mai zbată, ca să-şi facă duşmani. O lasă mai la relanti.

Sau variantă, tot „rookie”, tot bagă mare, face performanţă, bagă cât doi, în speranţa că acolo sus ieraihic se va vedea şi va avea şi el ceva plusuri la salariu, că nu-i aşa, a muncit şi performat. Şi vine ziua aia sărpraiz, când vede că e tot aia, că virgulă colegul care a cam tras mâţa de coadă a luat tot la fel, evident că va lăsa ritmul mai moale, că nu-i aşa, e tot aia. Ca să nu punem la socoteală şi varianta că apare un coleg angajat pe firul scurt care, deşi trage şi el aceeaşi pisică (sau alta adusă special pentru el pe banii firmei) de coadă, este recompensat cu mai mult. Ei, e un argument să îţi bagi picioarele şi să ţi se rupă? Da.

Sau altă variantă. Nu eşti un „biba” (cum spuneam noi în armata la prospături), ci unul dintre lucrătorii aşa, de mijloc. Vezi, prin metode specifice, că treaba merge prost. Sau realizezi că o supermetodă copy-paste adusă din altă parte pentru că nu ştiu care din zona managerială a citit pe sărite ceva chestii pe care nu le-a înţeles dar a decis că-s cool, nu e bună aici, adică acolo. Că mai mult încurcă, că mai mult consumă şi că e mai bună aia veche că măcar e funcţională. Sau vezi o neregulă, sau îţi vine o idee. Tu zici că-s bune, te mândreşti că uite, contribui şi tu la bunul mers şi la progresul. Pentru că, nu-i aşa, tu vrei să faci treabă bună şi să fie bine, că doar de aici îţi iei banii. Şi afli, la întâlnirea cu ierarhia, că nu o interesează, nu atât pentru că ideile/constatările nu ar fi reale şi pe bune, ci că pentru tu nu eşti cel aflat în cărţi să ai idei, deci părerea ta nu contează, chiar dacă ai dreptate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sau, cu totul altă variantă: vrei să faci treabă bună dar nu ai cu ce. Sculele tale sunt vechiuţe, programele pe care lucrezi sunt ca pixu’, serverul merge mai prost decât cel de la CNAS, tu ai nevoie de ceva update-uri în dotare. Comunici asta şi afli că nu se poate pentru că diverse motive. Apoi mai afli că s-a mai luat o maşină pentru staff-ul, assistent managera a primit un computer de gamer care rupe tot pentru că altfel nu se salva docx-ul sau xls-ul şi nu lista pdf-ul, şi s-a mai angajat un şef care să supervizeze pentru şefii mai mari ceea ce fac şefii mai mici.

Ei, din toate acestea reiese că e cât se poate de normal să ţi se rupă la mai mult ca perfectul, că te zbaţi degeaba, că parcă e o conspiraţie care să facă treaba să iese prost. Şa că ajungi la utila şi pozitiva concluzie că nu se merită nici să consumi energia, nici să-ţi strici sănătatea fizică şi mentală cu din astea. Şi să faci ce ţi se cere. Adică treabă proastă. Ca un Lamborghini care cară damigene cu ţuică şi saci cu cartofi. Ca un Rolls care cară semiremorci cu bălegar ori paleţi. Pentru că dacă eşti ajutat ca să faci treaba prost e de bun simţ să te conformezi. În ritmul ăsta, cei care încă mai fac treabă bună în România de azi sunt nişte din ăştia, de capul lor, puşi pe haiduceală. Tu de care şi de-al cui eşti?

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
16 septembrie 2025 la 14:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 2

  1. sibianul realist

    La ce mai aveti rubrica de comentarii, daca vesnic nu se poate publica un comentariu?!

  2. @@@

    Exact! Cand vrei sa publici ceva, hopa error… Ce indeamna asta? Poate nici nu mai accesam articolele, sa ramaneti fara buget..

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Bursa Locurilor de Muncă, revine la Sibiu, vineri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu organizează vineri, 9 octombrie 2026, o nouă ediție a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 ore
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.