Ce facem în weekend: cântăm în Muzeul ASTRA, observăm păsările răpitoare pe Dealul Gușteriței sau dăm o tură prin Târgul Olarilor

Ce facem în weekend: cântăm în Muzeul ASTRA, observăm păsările răpitoare pe Dealul Gușteriței sau dăm o tură prin Târgul Olarilor

Săptămâna se apropie de final și oferta de petrecere a orelor libere din weekend este foarte variată: de la întâlnirea cu 1200 de chitariști și ateliere educative în Muzeul ASTRA sau drumeții pe Dealul Gușteriței pentru observarea păsărilor răpitoare, la o plimbare în Târgul Olarilor din Piața Mare sau vizitarea muzeelor și a bisericilor fortificate din zona satelor, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate. Piața Mică va fi și ea ocupată, aici având loc târgul meșteșugarilor romi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, în acest weekend, Muzeul ASTRA este al chitariștilor, care vin din toate colțurile țării să cânte la unison la o nouă ediție a Guitar Meeting Festival. Vor fi trei zile cu zeci de concerte și serenade și peste 30 de activități și experiențe pentru orice vârstă. În cadrul evenimentului cei prezenți vor avea posibilitatea să participe la un circuit tematic de vizitare, la ateliere muzicale sau de creație, la activități educaționale pentru întreaga familie sau la spectacole susținute pe scena de pe lacul Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului de artiști consacrați. Punctul central al evenimentului va fi întâlnirea celor 1.200 de chitariști care vor interpreta la unison piese din repertoriul folk-rock românesc, acompaniați vocal de pe scenă de personalități naționale ale acestui gen muzical. Tot în cadrul Guitar Meeting Festival, în muzeu vor avea loc povești muzicale în lectura bibliotecarilor astriști și ateliere de chitară, unde compunerile devin distracție.

Pe lângă activitățile ce au loc în cadrul Guitar Meeting Festival, în Muzeul ASTRA continuă programul „Școala în satul tradițional”, cu ateliere practice și demonstrații cu meșteri populari, tabere tematice, spectacole de teatru, concerte muzicale pentru copii, instalații senzoriale, activități asistate, semi-asistate și neasistate în zona Etno Tehno Parc.

Sala expozițională a Primăriei Sibiu găzduiește expoziția „Ferestre din Sibiu” a artistei Georgiana Marcu care ne propune o colecție ce reunește aproximativ 50 de fotografii ce surprind frumusețea și diversitatea ferestrelor din Sibiu, realizate pe parcursul unui an. Expoziția poate fi vizitată vineri între orele 9.00-17.00, iar sâmbătă și duminică de la ora 9,00 la ora 13,00.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sâmbătă, 6 septembrie, sibienii pot pleca într-o drumeție în familie, pe o cărare nemarcată, din zona Copșa Mare, pornind din fața Bisericii fortificate, urmând un traseu circular, de circa 7 km, care îi va aduce înapoi în centrul satului. Nu o să lipsească punctele de belvedere și pauza pentru picnic, ghid fiindu-le Ioana Pătrășcoiu.

Duminică, 7 septembrie, este timpul pentru o nouă aventură în natură. De data asta în pădurea Gușterița, acolo unde participanții vor căuta cuiburi de păsări răpitoare precum acvila țipătoare mică, uliul șorecar, șerparul, vânturelul roșu sau șoimul rândunelelor. Puii sunt deja mari, și-au încheiat lecțiile zbor și urmează să pornească primii în migrația de toamnă care va începe la jumătatea lunii septembrie. Excursioniștii vor afla informații despre fascinanta lume a păsărilor răpitoare de la ghidul Mihai Proca.

Piața Mare din Sibiu devine din nou centrul artei populare românești, sâmbătă și duminică, cu ocazia celei de-a 59-a ediții a Târgului Olarilor. Peste o sută de meșteri din centre cunoscute precum Corund, Braniștea, Horezu, Vădastra, Marginea vor expune oale, ulcele, blide, căni, clopoței, cahle de sobă, vaze și chiar instrumente muzicale din ceramică, oferind publicului o incursiune fascinantă în lumea lutului modelat fie în stil tradițional, fie în forme contemporane, cu accente decorative moderne. Pe lângă expoziția cu vânzare, cei prezenți pot să participe la demonstrații live de olărit la roată, dar și la ateliere interactive în cadrul cărora pot învăța să modeleze lutul și să decoreze obiecte ceramice. Târgul este deschis zilnic, între orele 08.00 și 22.00.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Și dacă în acest weekend Piața Mare aparține olarilor, Piața Mică va fi locul de întâlnire a meșteșugarilor romi. În perioada 5-7 septembrie, aici va fi organizat târgul meșteșugarilor romi, în cadrul căruia vor avea loc demonstrații live, un concurs între argintari, rudari, spoitori, fierari, dar și momente muzicale cu diverse grupuri și cu invitați speciali.

Vineri sibienii sunt invitați să descopere muzeele din zona rurală, în cadrul unei noi ediții a evenimentului “Noaptea Muzeelor la Sate”. Cei care își vor deschide porțile pe înserat, în cadrul acestui eveniment, vor fi Agora Cisnădioara, Asociația pentru Sat Colorat din Cașolț, Biserica Fortificată Nemșa, Biserica Fortificată Richiș, Casa Memorială “Octavian Goga” Rășinari, Colecția Etnografică “Pavel Diaconu” Rășinari, La Sâvulică – Arpașu de Sus, Muzeul Etnografic Rășinari, Muzeul Satului Tălmăcel și Șura Culinară Șomartin. Noaptea Muzeelor la Sate aduce în prim-plan cultura rurală autentică, în muzee, conace, biserici fortificate, fierării sau alte locuri încărcate cu istorie.

Sursa foto: Arhivă

Autor - Nedeia DICU
05 septembrie 2025 la 10:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Poli Timişoara – Steaua: Trei dosare penale pentru substanţe interzise şi materiale pirotehnice. Ce amenzi au fost date după încăierarea suporterilor cu forţele de ordine, în centrul Sibiului
Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov transmite că au fost constatate trei fapte de natură penală, dintre care două...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 ore
(VIDEO) Incidente violente cu suporterii Stelei şi ai lui Poli Timişoara în centrul Sibiului. Forţele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene
Suporterii echipelor Poli Timişiara şi Steaua s-au încăierat în centrul Sibiului, în jurul prânzului. Aceştia ajunseseră în prima...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
RĂȘINARI: Mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice moderne pentru elevii din comună
Elevii de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Rășinari și de la structura Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu”...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
GURA RÂULUI: Se reface acoperișul fostei remize de pompieri
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Trei treceri de pietoni din Sibiu vor fi amenajate pentru creșterea siguranței
Primăria Sibiu lucrează la amenajarea a trei treceri de pietoni de pe artere aglomerate și din apropierea unor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Raluca Turcan, la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu: „O meserie căutată, un loc de muncă bine plătit și un viitor aici, acasă”
Deputatul Raluca Turcan a participat la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu, proiect pe care spune că l-a susținut...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
EXCLUSIV. IKEA vine cu un magazin la Sibiu. Retailerul confirmă pentru „Tribuna” planul de extindere
IKEA va deschide un magazin la Sibiu în următorii trei ani, orașul fiind inclus în planul de dezvoltare...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 7 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
BE by GNG 2026: un „escape room de business” pentru 300 de antreprenori, la Hilton Sibiu
Cum ar fi dacă, în loc să primească doar informații despre antreprenoriat, participanții ar trebui să ia chiar...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
HOGHILAG: Bărbat condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare pentru o infracțiune contra libertății și integrității sexuale
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Hoghilag, județul Sibiu, a fost încarcerat după ce a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.