Vârstnicii din Sibiu vor avea ocazia să învețe cum să folosească intrumentele digitale, datorită unor cursuri gratuite organizate de Biblioteca Astra Sibiu și Asociația Centrul Bucuriei.
Începând cu 12 septembrie, seniorii interesați pot participa la atelierele organizate în filialele Bibliotecii ASTRA.
„Din 12 septembrie 2025, Biblioteca Astra Sibiu alături de Asociația Centrul Bucuriei, lansează atelierele gratuite de educație digitală pentru seniori. Un proiect plin de energie și solidaritate, unde bunicii descoperă cum tehnologia le poate face viața mai simplă și mai frumoasă. Atelierele fac parte din programul național Hi Digital, derulat de Fundația Regală Margareta a României și Fundația Vodafone România, alături de Asociația Centrul Bucuriei și Biblioteca ASTRA. Aici, tinerii voluntari îi sprijină pe seniori pas cu pas – iar în schimb primesc povești de viață și lecții de răbdare”, au transmis reprezentanții CJ pe pagina de socializare a instituției.
Ce vor putea învăța seniorii la curs
În cadrul cursurilor, vârtsnicii vor învăța să trimită mesaje și poze pe WhatsApp; să vorbească cu cei dragi prin videocall; să caute informații online în siguranță; să facă plăți sau cumpărături fără griji sau să recunoască și să evite fraudele online.
Înscrierea este gratuită, la 0800 460 001 (Telefonul Vârstnicului), la [email protected] sau direct la Biblioteca Astra Filiala Bâlea. Locurile sunt limitate, fiind organizate grupe mici de cursanți.
Sursa foto: facebook Consiliul Județean Sibiu
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Cosmin PAL