45 de copii au participat la Școala de vară din Parohia Turnișor 1

45 de copii au participat la Școala de vară din Parohia Turnișor 1

Biserica „Sfântul Nicolae” și Centrul Socio-Cultural din Parohia Turnișor 1 din Sibiu au organizat și găzduit o nouă ediție a Școlii de vară pentru copiii. Pe parcursul a patru zile, 45 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani au participat la activități de grup și individuale, desfășurate după un program bine stabilit pentru fiecare zi, sub îndrumarea și supravegherea voluntarilor din grupul ”Răspândim Bucuria din Sibiu”, conduși de Sergiu Florea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Timpul petrecut alături de copii a fost unul prolific în care și adulții au putut simți din nou gustul dulce al copilăriei”, preciza, la finele evenimentului, Sergiu Florea.

Potrivit preoților Mihail Borza și Ciprian Creangă, grupurile de inițiativă ale tinerilor au fost de un real sprijin pentru ei, ”demonstrând că acest grup precum și toate celelalte asociații de tineri din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, reprezintă o alternativă sănătoasă la provocările lumii contemporane, susținând un mediu prielnic/pozitiv  în care tinerii pot să comunice cu alți tineri iubitori de virtute și de frumos, fiind și un cadru prielnic pentru socializare, împrietenie și de cunoaștere reciprocă a participanților”. Gazdele au ținut să mai remarce că ”A fost o mare bucurie și o încântare să colaborăm cu tinerii voluntari, frumoși și ambițioși așa cum se dovedesc a fi de fiecare dată, fapt pentru care le mulțumim din suflet”.

Autor - Adrian POPESCU
25 august 2025 la 15:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 minute
Cadeți din nouă țări își testează limitele în munții Sibiului, la prima ediție Mountain Challenge Competition
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează, între 19 și 23 octombrie, prima ediție a „Mountain Challenge...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) 2-2 în FC Inter – ACS Mediaş la pauză după o repriză spectaculoasă
(LIVETEXT) '61 - Core îl opreşte prin fault pe Rotar î marginea careului mare şi este avertizat; '59 - Sergiu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Două mașini s-au ciocnit pe Bulevardul General Vasile Milea: la volanul uneia se afla un adolescent de 16 ani
Două autoturisme au fost implicate într-un accident produs la intersecția Bulevardului General Vasile Milea cu străzile Moldoveanu și...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.10.2026 LUDOS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Instituții, ONG-uri și culte au discutat la Sibiu despre reintegrarea persoanelor care au comis infracțiuni
Aproximativ 35 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și cultelor religioase au participat, în 9 octombrie, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Cercetători din șapte țări analizează la Sibiu istoria militară a Transilvaniei medievale
Sibiul găzduiește, în aceste zile, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Relații interetnice în Transilvania – Militaria...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Ce facem în weekend la Sibiu: artă în stradă, teatru, dans, filme și activități pentru copii
Sibiul intră, în weekendul 17–18 octombrie, într-un ritm cultural intens. Astra Film Festival își deschide porțile, strada Arhivelor...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Campania „Generația Zero Accidente” a ajuns la Sibiu. Urmează workshopuri în școlile din județ
Campania „Generația Zero Accidente”, inițiată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a ajuns vineri, 16...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 6 ore
Se scumpește depozitarea deșeurilor în județul Sibiu
Tariful pentru depozitarea deșeurilor reziduale din județul Sibiu ar urma să crească, de la 1 ianuarie 2027, de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Weekend cu sport și petrecere la Cisnădioara: jandarmii sibieni anunță măsuri de ordine
Jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la mai multe evenimente sportive și culturale programate...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 6 ore
Gabriel Tischer, basist pe scena de la Cisnădioara. Președintele FDGR Sibiu cântă cu „Hermannstadt ‘07”
Se anunță un weekend cu multă muzică la Cisnădioara, unde, în Piața Gozelinus, se va desfășura festivalul „Poveste...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
BIS Teatru duce povești africane în școlile din Sibiu și Rășinari
Actorii BIS Teatru revin în comunitatea sibiană după Festivalul „25 de ore de teatru non-stop”, de această dată...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.