Biciclist lovit în sensul giratoriu de pe B-dul Mihai Viteazu

Biciclist lovit în sensul giratoriu de pe B-dul Mihai Viteazu

Polițiștii rutieri au intervenit luni la un accident rutier, produs la intersecția Bulevardului Mihai Viteazu cu strada Nicolae Iorga, în zona sensului giratoriu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Mihai Viteazu, spre strada Rahovei, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Vâlcea, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a pătruns în intersecție (de tip sens giratoriu), unde a acroșat un sibian de 56 de ani, care se deplasa pe bicicletă, spre strada Rahovei”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu

În urma acidentului, biciclistul a fost transportat la spital conștient, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testarea alcoolscopică a fost negativă atât pentru conducătorul auto, cât și pentru biciclist.

În cauză, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier, și luarea măsurilor legale în consecință.

Autor - Maria-Antonia OANA
25 august 2025 la 13:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Dany

    Pe acea porțiune, pe ambele sensuri mașinile ce vor să vireze la dreapta intrâ pe banda de biciclete fără nici o rușine. Fără să se asigure, bineînțeles. FĂRĂ EXCEPȚIE !

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 47 minute
Bărbat reținut după ce ar fi aruncat un cățel într-un sac, de pe un pod, în râul Sadu
Un bărbat de 47 de ani, din localitatea Sadu, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Astra Film Festival 2026 a început cu Sala Thalia arhiplină și discuții despre inteligența artificială
Astra Film Festival 2026 a debutat la Sala Thalia, cu o gală de deschidere desfășurată în fața unei...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 17 ore
Academia Forțelor Terestre din Sibiu scoate la concurs trei posturi de soldat profesionist
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează un concurs pentru ocuparea a trei posturi vacante de soldat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Locuri pe unde tu nu te plimbi. De ce ar merge cineva pe Regele Ferdinand și cum de strada Liviu Rebreanu ar fi una dintre cele mai frumoase din Sibiu
Ați observat cât de puțină lume mai merge pe jos, folosindu-și picioarele - așa cum este normal -...
Actualitate
• 17 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
Şelimbărul cedează fără drept de apel la Chiajna. Cinci goluri încasate de “călăreţii roşii”
Echipa sibiană a cedat cu 5-0în faţa Concordiei, la primul joc cu Neluţu Luca antrenor. “Călăreţii roşii” sau...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Sibienii pot învăța astăzi, în 20 de minute, cum să salveze o viață
Sibienii sunt invitați astăzi, între orele 11:00 și 21:00, la Shopping City Sibiu, la cea de-a doua ediție...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Medicii ATI de la Spitalul Județean Sibiu au participat la conferința națională de la Galați
O echipă de medici anesteziști de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat, în calitate de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Ninge abundent pe Transfăgărășan, iar drumarii intervin cu utilaje la Bâlea Lac
Ninsoarea abundentă a adus condiții de iarnă în zona alpină a Transfăgărășanului, unde s-au acumulat cantități semnificative de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 1 zi
Înghesuială la mobilă cu preț redus. „Gratis nu se poate, nu înțelegeți?”
Sâmbătă, ora 9.00 dimineața, într-o hală din zona industrială de pe Ștefan cel Mare, din Sibiu. Zeci de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 zi
Cum au salvat două remorci de cartofi prima ediție a ASTRA Film: interviu cu Dumitru Budrala
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 16 min de citit
• acum 1 zi
16 octombrie 1929: ziua în care Sibiul a privit spre cer. Zeppelin-ul deasupra orașului
În după-amiaza zilei de 16 octombrie 1929, sibienii au văzut deasupra orașului dirijabilul german Graf Zeppelin, un aparat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cadeți din nouă țări își testează limitele în munții Sibiului, la prima ediție Mountain Challenge Competition
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează, între 19 și 23 octombrie, prima ediție a „Mountain Challenge...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.