Dacă nu v-ați făcut planuri pentru ultima zi de weekend, Anii Drumeției ne propune o altfel de tură, de data aceasta spre Căsuța MGS.
Este o excursie de nivel mediu, pe o distanță de 15 km, care se poate parcurge în aproximativ 6 ore, la care se adaugă numeroase pauze.
„Dragi drumeți, nu mergem pe drumul clasic, ci explorăm pădurile dintre Cisnădioara și Rășinari, urcăm pe stânci cu priveliști spectaculoase (lângă Cisnădioara), trecem pe la Prislop, poposim la Cabana Rosengarten și ne bucurăm de o buclă completă prin natură. 15 km presărați cu MUUULTE puncte de belvedere, energie bună și momente de neuitat! Natura minunată e aici, la un pas de Sibiu – hai să o descoperim împreună”, au transmis reprezentanții Anii Drumeției.
Plecarea în această tură se va face duminică, 24 august, la ora 9:00 din parcarea de la ZOO / Restaurant Jacobs Grill. Echipamentul necesar trebuie să includă bocanci de munte, pantloni lungi; sticlă cu apă (minim 2l); haine de ploaie/vânt, mai multe straturi; cremă de soare; șapcă/buff; bluză de schimb; gustări.
Drumeția costă 90 de lei pentru adulți și 30 de lei pentru copii. Transportul se face în regie proprie, costurile fiind suportate de fiecare participant. Cei care nu dispun de mașină, după achiziționarea biletului pot contacta ghidul pentru a-i pune în contact cu alți participanți care le-ar putea oferi transport.
Ghidul drumeției va fi Daniel Heghes, telefon 0743/071.983
Sursa foto: facebook Anii Drumeției
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA