Programul “Școala la muzeu” ar putea continua și în anul școlar viitor

Programul “Școala la muzeu” ar putea continua și în anul școlar viitor

Programul “Școala la muzeu”, bine primit atât de elevi, cât și de cadrele didactice este propus să continue și în anul școlar următor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primarul Astrid Fodor a inițiat un proiect de hotărâre în acest sens, care va fi supus aprobării Consiliului Local în ședința din această lună, alături de continuarea programului “Ora de sport la înot”.

În cadrul acestui program, elevii claselor 0 – XII și profesorul care îi însoțește pot beneficia de intrare gratuită la muzee, pe lângă asta existând și opțiunea de a beneficia de tururi tematice ghidate și de asistența personalului specializat.

Muzeele care vor fi incluse în programul “Școala la muzeu” și pe care elevii le vor putea vizita sunt Palatul Brukenthal (Piața Mare), Muzeul de Istorie – Casa Altemberger (str. Al. Odobescu), Muzeul de Istorie Naturală (str. Cetății), Muzeul de Istoria Farmaciei (Piața Mică), Muzeul de Artă Contemporană (str. Tribunei) și Muzeul de Istorie Cinegetică August von Spiess (str. Școala de Înot), Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Muzeul Bisericii Evanghelice, situat pe str. Mitropoliei nr. 30, în Casa Teutsch, oferă spre vizitare expoziția permanentă, o incursiune în 800 de ani de istorie a Bisericii Evanghelice din România și a sașilor transilvăneni, dar și expoziții temporare pe teme de artă, arhitectură, istorie, politică socială sau actualitate.

“În primul an de proiect 2.600 de elevi au vizitat gratuit Muzeul Astra, iar Muzeul Brukenthal  a înregistrat 2.800 de oaspeți prin program. Propun continuarea acestuia și în noul an școlar și extinderea, prin includerea unei noi unități – Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. Vom aloca 425.000 de lei pentru a acoperi parte din costul biletului de intrare la acestea, restul sumei fiind asigurată de partenerii noștri – Muzeul Național Brukenthal, Complexul Național Muzeal Astra și Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România – cărora le mulțumesc pentru disponibilitatea de a participa într-o acțiune pentru educație și creativitate, într-un oraș care pune preț pe cultură”, a declarat Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Nedeia DICU
22 august 2025 la 10:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 minute
Șofer băut și cu permisul suspendat, reținut de polițiștii sibieni
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii sibieni în ultimele 24 de ore, în dosare penale privind infracțiuni...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 35 minute
Candidat eliminat de la Titularizare, după ce a fost prins cu o fițuică
1.027 de candidați s-au prezentat marți, 21 iulie, la proba scrisă a concursului național de Titularizare 2026, organizată...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 41 minute
VIDEO | Muzeul Brukenthal lansează un muzeu virtual dedicat cetății dacice de la Tilișca
Muzeul Național Brukenthal și Asociația Cetatea Dacică Tilișca lansează, vineri, 24 iulie, un proiect care aduce în mediul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 1 oră
Centrul de Sănătate Mintală pentru Copii, în licitație | Daniela Cîmpean: Peste 1.200 de copii au nevoie anual de sprijin psihiatric și psihologic.
Consiliul Județean Sibiu a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a fost lansată în SEAP licitația pentru proiectarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Aproape 70% dintre profesorii din Sibiu au promovat examenul de Definitivat
69,58% dintre cadrele didactice din județul Sibiu au promovat examenul național de Definitivat 2026, înainte de soluționarea contestațiilor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Lucrări pe mai multe drumuri județene din Sibiu în această săptămână. Drumarii intervin în zona Agnitei, pe Valea Hârtibaciului și spre Arpaș
Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă, în această săptămână, lucrările de întreținere și reparații pe drumurile județene, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
Agnita: Revin problemele generate de incendiile de vegetație. Primăria face apel la responsabilitate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Screening gratuit pentru depistarea cancerului, disponibil și pentru femeile din județul Sibiu
Femeile din județul Sibiu care fac parte din grupuri vulnerabile vor putea beneficia, în următorii ani, de investigații...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Cod galben de furtuni în zona montană a județului Sibiu. Sunt așteptate ploi torențiale și vijelii
Meteorologii au emis mai multe avertizări de cod galben care vizează județul Sibiu, în special zona montană, unde...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Două cabinete de medicină de familie din județul Sibiu vor fi dotate cu aparatură medicală modernă
Două cabinete de medicină de familie din județul Sibiu, aflate în localitățile Rășinari și Dumbrăveni, beneficiază de aparatură...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Peste 9.100 de participanți la ASTRA Multicultural 2026
Ediția din acest an a festivalului ASTRA Multicultural a reunit 9.156 de participanți în Muzeul în aer liber...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Noi restricții în trafic pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare, pe patru străzi din Sibiu
Șoferii din Sibiu trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație, după ce Comisia de sistematizare a...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.