Delgaz Grid informează că, pentru a permite Transgaz efectuarea unor lucrări specifice la instalațiile proprii, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz marți, 19 august, în intervalul orar 10-14, la consumatorii din localitatea Şoroştin.
Tot pentru efectuarea unor lucrări la instalațiile proprii, se va sista distribuția gazelor naturale la Agnita, miercuri, 20 august
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).
Delgaz Grid regretăm disconfortul creat și le mulțumeşte clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru consumatori.
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Ștefania VESA