O bătaie „casnică” a făcut ca agresorul să treacă destul de rapid, de la o acuzaţie de tentativă de omor, la cea de omor. Cauza: victima a decedat între timp.
Tribunalul Sibiu, informează că marţi, în jurul orei 2:13 poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că o un bărbat în vârstă de 82 de ani, a fost găsit în stare de inconștiență, cu multiple leziuni traumatice la nivelul capului şi în alte zone ale corpului, la domiciliul său din Sibiu. Din probatoriul administrat a reieşit că autorul faptei este nepotul victimei, în vârstă de 23 de ani, care locuia împreună cu acesta. În aceeaşi zi, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea autorului, care a fost acuzat de tentativă de omor raportat la violenţă în familie, infracţiune prevăzută în Codul Penal.
Situaţia s-a schimbat miercuri, când, ca urmare a decesului victimei, încadrarea juridică a fost comutată în omor. La nivelul zilei de miercuri, urma să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a inculpatului.
Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale, Biroul de Investigaţii Criminale şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu.
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Mihai POPA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA