Angajatori sibieni ai cetățenilor străini, amendați cu 60.000 de lei. Care sunt motivele sancționărilor

Angajatori sibieni ai cetățenilor străini, amendați cu 60.000 de lei. Care sunt motivele sancționărilor

Inspectorii ITM Sibiu au desfășurat, în perioada 28 iulie – 1 august controale la angajatorii care au încadrați în muncă lucrători străini. În cadrul acestor controale inspectorii ITM au urmărit modul cum sunt respectate legile privind relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă, precum și cele privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urma celor 16 controale efectuate de inspectorii ITM au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 60.300 lei și au fost dispuse spre remediere 48 măsuri.

În cadrul Campaniei naționale, desfășurate în perioada 28 iulie – 01 august, inspectorii au urmărit identificarea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piața muncii din România; verificarea modului prin care angajatorii românii primesc la muncă pe teritoriul României un lucrător străin, ca salariat propriu sau detașat; garantarea în plată a salariului de bază minim brut stabilit prin act normativ; verificarea respectării prevederilor privind timpul de muncă și de odihnă; asigurarea condițiilor de muncă sigure și sănătoase pentru lucrătorii cetățenii străini; asigurarea de către angajator a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă pentru prevenirea / diminuarea riscurilor de accidente / îmbolnăvire profesională la societățiile în care își desfășoară activitatea cetățenii străini non UE.

„Prin intermediul acțiunilor desfășurate, s-au oferit resurse utile privind cadrul legal, bune practici de integrare și soluții pentru o colaborare eficientă între angajatori și angajați proveniți din alte țări. De asemenea, s-a evidențiat necesitatea continuării eforturilor de educare și comunicare, atât în rândul angajatorilor, cât și al angajaților străini, pentru a asigura un climat de muncă sigur, echitabil și sustenabil”, au transmis reprezentanții ITM Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sursa foto: Arhivă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
07 august 2025 la 11:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.07.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 19 minute
Raoul Cristea, noul jucător al Şelimbărului, a făcut junioratul în Spania. Ce spune despre diferenţele dintre fotbalul iberic şi cel din România
Raoul Cristea a plecat cu familia în Spania pe când avea 8 ani şi a fost înscris de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 25 minute
RÂU SADULUI: Record de participare în istoria Burduf Challenge
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 40 minute
Șofer băut și cu permisul suspendat, reținut de polițiștii sibieni
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii sibieni în ultimele 24 de ore, în dosare penale privind infracțiuni...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Candidat eliminat de la Titularizare, după ce a fost prins cu o fițuică
1.027 de candidați s-au prezentat marți, 21 iulie, la proba scrisă a concursului național de Titularizare 2026, organizată...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
VIDEO | Muzeul Brukenthal lansează un muzeu virtual dedicat cetății dacice de la Tilișca
Muzeul Național Brukenthal și Asociația Cetatea Dacică Tilișca lansează, vineri, 24 iulie, un proiect care aduce în mediul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 1 oră
Centrul de Sănătate Mintală pentru Copii, în licitație | Daniela Cîmpean: Peste 1.200 de copii au nevoie anual de sprijin psihiatric și psihologic.
Consiliul Județean Sibiu a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a fost lansată în SEAP licitația pentru proiectarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Aproape 70% dintre profesorii din Sibiu au promovat examenul de Definitivat
69,58% dintre cadrele didactice din județul Sibiu au promovat examenul național de Definitivat 2026, înainte de soluționarea contestațiilor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Lucrări pe mai multe drumuri județene din Sibiu în această săptămână. Drumarii intervin în zona Agnitei, pe Valea Hârtibaciului și spre Arpaș
Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă, în această săptămână, lucrările de întreținere și reparații pe drumurile județene, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
Agnita: Revin problemele generate de incendiile de vegetație. Primăria face apel la responsabilitate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Screening gratuit pentru depistarea cancerului, disponibil și pentru femeile din județul Sibiu
Femeile din județul Sibiu care fac parte din grupuri vulnerabile vor putea beneficia, în următorii ani, de investigații...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Cod galben de furtuni în zona montană a județului Sibiu. Sunt așteptate ploi torențiale și vijelii
Meteorologii au emis mai multe avertizări de cod galben care vizează județul Sibiu, în special zona montană, unde...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.