Comori la Richiș: yală automată, veche de peste 500 de ani. Plus un specialist în fresce cu nume de chirurg

Seria ˝Oameni și locuri de poveste˝ inițiată de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, pe pagina sa de socializare  continuă cu detalii mai puțin cunoscute de la Richiș, un loc aflat la doi pași de atât de vizitatul Biertan.

În fostul „sat al bogaților”, Reichersdorf cum îi spuneau sașii, astăzi Richiș pentru noi toți, o veritabilă bijuterie tehnică se află în interiorul bisericii ridicate la 1451. Pe ușa sacristiei a fost montată, la 1516, o încuietoare care se declanșează automat, la închidere. Este străbunica „yalelor”  din prezent.

Biserica are un trecut tumultos, legat de prezența călugărilor cistercieni, același ordin religios care a clădit la Cârța una dintre cele mai frumoase abații din această parte a Europei.

Reforma bisericească i-a determinat pe coloniștii sași să treacă de la catolicism, la cultul evanghelic de confesiune augustană, iar biserica din Richiș a trebuit să-și primenească fațada prin numeroase straturi de var așternute an de an, pentru a acoperi decorațiunile inițiale.

Așa se face că pe exteriorul bisericii a fost depus un strat gros de var, care a fost dezvelit în 1957 de către enoriașii sași. O vară întreagă oamenii au muncit din greu, dar cu folos: de sub stratul de var au apărut mici bijuterii arhitecturale sculptate în piatră.

Iar dacă acestea se văd cu ochiul liber încă de afară, în interior se mai află un motiv de mândrie pentru săteni însă, din păcate, insuficient cunoscut: „Avem o încuietoare montată pe ușa sacristiei, operă a meșterului sighișorean Johannes Reichmuth, același care a realizat și ușa sacristiei din Biertan. Ce-i drept, aceea este renumită  datorită sistemului mult mai complex de închidere”, spune Alexandru Oprea, referent în cadrul Fundației „Green Man”, organizație care se implică activ în restaurarea și promovarea vechii biserici din Richiș.

Spre deosebire de „surata” aflată la doar câțiva kilometri distanță în Biertan, care a ajuns și la Expoziția Mondială de la Paris,  încuietoarea din Richiș are două mari atuu-ri: se blochează automat și este funcțională: „După ce armezi mecanismul este suficient să scoți cheia și să închizi ușa. Încuietoarea are o lamelă care va declanșa automat mecanismul de închidere. Este simplu”, spune Alexandru Oprea în timp ce face o scurtă demonstrație.

Ușa se închide lin, sfidându-și parcă vechimea. Odată închisă, încuietoarea declanșează rapid scoțând un sunet metalic ce se preumblă prin toată biserica. „Nu are nevoie de îngrijiri speciale. Câteodată mai curăț mecanismul de praf cu o pensulă”, mărturisește bărbatul care păzește cu strășnicie cheia încuietorii.

Martor involuntar la acest experiment este unul dintre specialiștii restauratori angajați pentru refacerea picturii murale. Din înaltul schelei, ascultă explicațiile ghidului: „Așa ceva nu am văzut la nicio biserică în care am lucrat. Și n-au fost puține”, spune restauratorul  Lorand Kiss în timp ce trage o line fină cu pensula.

Specialistul este conștient de valoarea istorică a bisericii și a tot ceea ce se află în interiorul acesteia, dar și de faptul că împarte exact același nume cu cel al unui renumit chirurg sibian: „Da, am auzit de domnul doctor Kiss de la Sibiu, doar că eu lucrez fără sânge. Nu salvez vieți, ci opere care sper că vor trăi veșnic”, glumește omul.

În biserica din Richiș sunt multe de descoperit, de la sculpturile în piatră ale „Omului verde”, la fresca „Judecata de apoi” reabilitată acum aproape „chirurgical” de Lorand Kiss sau turnul, orga și portalul de acces sculptat în piatră.

Biserica poartă încă amintirea fostului său îngrijitor, îndrăgitul Johann Schass, ultimul sas din Richiș care a refuzat să emigreze în Germania pentru un trai mai bun, motivând că „Aș muri fără pământul și biserica mea.”

Pășind în Richiș, satul care se mândrește că locuitorii săi au peste 10 naționalități diferite, veți ajunge, inevitabil la o concluzie: județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!