Tursib trage linie după prima lună de transport metropolitan: 17.995 călători pe trei trasee. Unde au fost cei mai mulți

Tursib trage linie după prima lună de transport metropolitan: 17.995 călători pe trei trasee. Unde au fost cei mai mulți

După o lună de transport metropolitan în care au fost efectuate curse către Cristian, Poplaca și Roșia, societatea de transport în comun a făcut bilanțul călătorilor care au apelat la noile rute. Astfel, în perioada  1 – 31 iulie, cu autobuzele care circulă pe traseul metropolitan au călătorit spre și dinspre Poplaca, 5.854 călători, Cristian a întregistrat 7.849 de călători, iar în Roșia, transportul metropolitan a fost folosit de  4.292 de persoane.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Cifrele confirmă interesul locuitorilor din zona metropolitană pentru transportul public și demonstrează utilitatea acestui sistem.

Un aspect important al transportului public metropolitan este integrarea tarifară dintre zona Metropolitană și Municipiul Sibiu, care permite călătorilor să utilizeze un singur titlu de călătorie pe întreaga deplasare. Astfel, un bilet are prețul de 5 lei și este valabil atât în zona Metropolitană cât și în Municipiul Sibiu.

Pentru persoanele care utilizează frecvent transportul public, este disponibil abonamentul de 30 de zile în valoare de 130 de lei, care permite călătorii nelimitate și are valabilitate într-o comună din zona metropolitană și totodată în Municipiul Sibiu.

Pentru călătorii ocazionali, sunt disponibile și alte opțiuni precum legitimația zilnică, în valoare de 10 lei și abonamentul săptămânal, la prețul de 34 de lei. Ambele permițând accesul atât într-o comună din zona Metropolitană, cât și în Municipiul Sibiu”, au transmis reprezentanții Tursib SA.

 

Sursa foto: Arhivă

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
01 august 2025 la 12:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dr. Mihai COPĂCEANU Dr. Mihai COPĂCEANU
acum 4 minute
Mihai Copăceanu: ˝De la comunistul Milea la Regina Maria: ce memorie păstrăm pentru Sibiu?˝
Scriu aceste rânduri din Italia, unde, în fiecare oraș și pe fiecare străduță mă întâlnesc cu istoria veche...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 27 minute
VURPĂR: Şcoală modernă pentru viitoarele generaţii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
TÂRNAVA: Investiţie pentru sănătatea locuitorilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Două săptămâni până începe școala | Radiografia învăţământului sibian: unde continuă șantierele și după 7 septembrie
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, prin Marius Emilian Novac, a prezentat, în această dimineaţă, în şedinţa Colegiului Prefectural,...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 1 oră
VIDEO | Cum arată drumul modernizat din Mihăileni
Societatea Drumuri și Poduri SA Sibiu a anunțat finalizarea lucrărilor la DJ 141 A, realizate la comanda Consiliului...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 oră
Trafic închis pe Bulevardul Mihai Viteazu. Cinci trasee Tursib vor circula deviat în 27 și 28 august
Mai multe autobuze Tursib vor circula pe trasee deviate joi și vineri, 27 și 28 august, din cauza...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 2 ore
Conduci încet. Conduci deștept | Horațiu Baltador la Podcast Tribuna
Cât de mult contează felul în care privim drumul, cât de repede reacționăm și, mai ales, cât de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
Destinul copilului adoptat din Sibiu de Ana Pauker
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Antrenorul “călăreţilor roşii”, mulţumit cu remiza cu CS Afumaţi: “Am fost foarte supărat pe o parte din jucători în prima repriză…”
Eugen Beza, antrenorul echipei din Şelimbăr, consideră că rezultatul de egalitate obţinut duminică, la Cisnădie, cu CS Afumaţi,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Portarul care a fost coleg cu Cristiano Ronaldo la Juventus şi cu cinci trofee în palmares ajunge la CSC Şelimbăr
Echipa sibiană îşi va completa lotul cu Laurenţiu Brănescu, un portar de 32 de ani ce măsoară 1,94...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.08.2026 IGHISUL NOU,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 20 ore
Mediaș investește în energie verde: Patru noi capacități solare, printr-un proiect de peste 8,4 milioane de lei
Municipiul Mediaș va avea patru noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare. Contractul pentru realizarea...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.