Pe vremuri la ciobanii din zona Sibiului preparatul brânzei era o tradiţie. În unele familii și fetele erau angajate la o altă stână decât a familiei din care provenea pentru a învăţa să facă brânza. După ce stăpânea bine meseria se căsătorea şi devenea „băciță” la stâna proprie. În familiile din localitățile sibiene, oieritul şi implicit prepararea brânzeturilor, chiar dacă lumea este mai modernă, pastrează tradiţiile preluate de la moşi-strămoşi. Copiii mai învăță și azi de la părinţi că totul se prepară în vase de lemn, făcute special de tâmplar, doar că folosesc mai mult cele din inox.
Modul de preparare a rămas identic chiar dacă industrializarea și tehnologizare își fac simțită prezența și în această profesie. Un exemplu concludent ne este oferit de Societatea Miorița MLK SRL, din Vurpăr, care a accesat acum doi ani un proiect pentru zona montană, cu scopul de a înființa un centru de colectare lapte în zona montană. Cei 426.642 lei alocați au fost investiți cu folos iar acum „Telemeaua de Sibiu” a devenit un ”produs industrial” sustenabil, în standardele UE, dar cu gust de Mărginime. Centrul de colectare a fost vizitat recent de ministrul Agriculturii, Florin Barbu. În discuția purtată cu Florin Dragomir avea să afle de la acesta că: „acum, în prag de august avem lapte mai puțin, dar asta nu afectează colectarea laptelui și procesarea lui” și că ”centrul colectează lapte și de la șase producători din localitate”. „Lucrăm conform tradiției… natural, cu cheag sare și atât. Dar să știți că în acest circuit calitatea laptului depinde de baciul care se îngijește de animale. Calitatea laptelui mai ține și de diferența valorii nutritive pe care o are iarba montană comparativ cu iarba de deal, dar și de întreținerea animalelor precum și de calitatea apei pe care o au la dispoziți. În funcție de acestea, alături de alți factori naturali, anual producem 30-40 de tone. Un alt aspect esenția în producerea brânzei de telemea ține și de fluxul de procesare. Respectăm cu strictețe timpul de maturare în camere speciale, ulterior le depozităm în camere frigorifice. Procesul de ambalare/vidare este și el important, cum importantă este aplicarea etichetei specifice produselor noastre „Telemea de Sibiu” care are și o hologamă pentru a fi diferențiată de produsele contrafăcute și pentru a ne proteja produsul pe piața de desfacere. Acest fluxul de procesare se respectă și pentru caș din care se obţine brânza de burduf, pentru care temperatura laptelui trebuie să fie undeva la 35 de grade. Cine nu are această hologramă, care să certifică calitatea produselor noastre, nu face parte din asociația producătorilor. Paralel cu producția de brânză avem și un interes aparte în zootehnie privind reproducerea, creșterea, alimentația, ameliorarea raselor domestice” spunea localnicul.

Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Marius MUNTEANU GHIUR
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT