De-abia eliberat din penitenciar, un bărbat din Șelimbăr a fost arestat preventiv după ce și-a amenințat telefonic soția și a încălcat ordinul de protecție!

De-abia eliberat din penitenciar, un bărbat din Șelimbăr a fost arestat preventiv după ce și-a amenințat telefonic soția și a încălcat ordinul de protecție!

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut, vineri, 25 iulie, un bărbat de 46 de ani, din Șelimbăr, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor prevăzute și dispuse prin ordin de protecție. Ulterior, bărbatul a fost arestat preventiv.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În fapt, la data de 15 iulie, fiind încarcerat în Penitenciarul Deva, bărbatul și-ar fi amenințat telefonic soția cu fapte de violență. Ulterior, la data de 21 iulie, victima s-a prezentat la sediul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sesizând fapta de amenințare din data de 15 iulie, polițiștii procedând la completarea formularului de evaluare a riscului.

În urma acestuia, a rezultat un risc iminent, astfel încât împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.

La data de 23 iulie, bărbatul a fost eliberat din penitenciar, iar o zi mai târziu, împotriva acestuia, Judecătoria Sibiu a emis un ordin de protecție pentru 12 luni, fiindu-i impuse prin acesta obligația de a nu contacta victima și a nu se apropia de aceasta, precum și obligația de a răspunde la telefonul prin intermediul căruia este monitorizat electronic.

Bărbatul ar fi contactat victima telefonic în zilele de 24 și 25 iulie, nerespectând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție.

Totodată, la data de 25 iulie, fiind monitorizat cu dispozitiv electronic, polițiștii au primit o alertă de proximitate, în sensul că bărbatul s-ar fi îndepărtat de dispozitivul mobil utilizat pentru monitorizarea sa, depășind astfel aria de conectivitate, și nu ar fi răspuns la acesta.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urma alertei primite de către polițiști, în aceeași zi, bărbatul a fost depistat de către polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Brașov în municipiul Brașov, iar telefonul prin care era monitorizat a fost descoperit la câțiva metri de el.

Ulterior, bărbatul a fost predat polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, iar, în baza probelor administrate, la data de 25 iulie, bărbatul a fost reținut de către polițiști pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

La data de 26 iulie, bărbatul a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 20 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, transmite IPJ Sibiu.

Autor - b.o.n.
28 iulie 2025 la 20:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 5 minute
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 55 minute
UPDATE | Vot pentru Adrian Veștea în Parlament. AUR și UDMR au ieșit din sală înaintea votului
Update: Înaintea votului de învestitură, în timpul discursului său în plenul Camerei Deputaților, premierul desemnat Adrian Veștea a...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 ore
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 3 ore
Sibianca Raluca Șoaită, aleasă vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România – Filiala București
Arhitecta și antreprenoarea Raluca Șoaită, originară din Sibiu, a fost aleasă vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România (OAR)...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Peste 50 de intervenții ale pompierilor după furtuna care a lovit Sibiul. Subsoluri și gospodării inundate în mai multe zone ale orașului
Ploaia torențială care s-a abătut luni după-amiază asupra municipiului Sibiu, aflat sub avertizare cod portocaliu emisă de Administrația...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
acum 4 ore
(P) Raluca Turcan: ” Tocmai aflăm că premierul desemnat este dispus să oficializeze prezența AUR la guvernare”
Cu doar câteva ore înainte de votul de învestire a noului Guvern, Raluca Turcan a lansat o serie...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Gigi Căciuleanu, la FITS: „Libertatea e greu de obținut și îngrozitor de greu de asumat”
Cea de-a treia zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a adus în prim-plan întâlnirea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
FITS amână cu 30 de minute trei spectacole din cauza vremii
Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au anunțat amânarea cu 30 de minute a orei de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Despre plăcerea amatorului de a minimaliza munca profesionistului
Când eram în fabrică, electricienii erau categoria cea mai prost văzută, mai ales de către șefimea medie spre...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu – Făgăraș prinde contur. Tronsonul Avrig – Arpașu de Jos a ajuns la un stadiu fizic de 36%
Lucrările la Tronsonul 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, între Avrig și Arpașu de Jos, au ajuns la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.