„Smărăndița și Luna lui Cuptor”, spectacolul pregătit pentru copii, la Muzeul ASTRA

„Smărăndița și Luna lui Cuptor”, spectacolul pregătit pentru copii, la Muzeul ASTRA

Prichindeii sunt așteptați sâmbătă, în Muzeul ASTRA, la întâlnirea cu Smărăndița, care prinde viață prin intermediul actriței Florentina Stoian, în spectacolul de teatru interactiv „Smărăndița și Luna lui Cuptor”. Spectacolul îi va purta pe cei mici într-o lume din alte timpuri, plină cu povești.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În sufletul fiecărui copil se ascunde o poveste nerostită, iar în inima fiecărui bunic trăiesc amintiri de neprețuit. Inspirat de mottoul „Copilărie fericită, bunici dragi – amintiri care dăinuie”, spectacolul interactiv „Smărăndița și Luna lui Cuptor”  invită copiii, părinții și bunicii să pășească împreună într-o lume desprinsă din alte timpuri, țesută din povești, râsete și momente care încălzesc sufletul. Sub lumina blândă a lunii lui Cuptor, actrița Florentina Stoian, cu sensibilitatea și dăruirea sa pentru scenă, aduce la viață emoția și farmecul poveștilor de odinioară, creând o punte între generații. Veniți să redescoperim împreună bucuria copilăriei și a legăturilor de suflet”, au transmis reprezentanții Muzeului ASTRA.

Specatcolul va avea loc  sâmbătă, 26 iulie, la ora 16:00, în Muzeul ASTRA, Zona ETP.

Sursa foto: facebook Muzeul ASTRA

Autor - Nedeia DICU
25 iulie 2025 la 15:08
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 2 minute
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 52 minute
Adrian Veștea a mers la sediul AUR înaintea votului decisiv din Parlament. Simion: «Vrem explicații până la ora 21:30
Parlamentul României este chemat să se pronunțe în această seară asupra investirii cabinetului propus de premierul desemnat Adrian...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 ore
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 3 ore
Sibianca Raluca Șoaită, aleasă vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România – Filiala București
Arhitecta și antreprenoarea Raluca Șoaită, originară din Sibiu, a fost aleasă vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România (OAR)...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Peste 50 de intervenții ale pompierilor după furtuna care a lovit Sibiul. Subsoluri și gospodării inundate în mai multe zone ale orașului
Ploaia torențială care s-a abătut luni după-amiază asupra municipiului Sibiu, aflat sub avertizare cod portocaliu emisă de Administrația...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
acum 4 ore
(P) Raluca Turcan: ” Tocmai aflăm că premierul desemnat este dispus să oficializeze prezența AUR la guvernare”
Cu doar câteva ore înainte de votul de învestire a noului Guvern, Raluca Turcan a lansat o serie...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Gigi Căciuleanu, la FITS: „Libertatea e greu de obținut și îngrozitor de greu de asumat”
Cea de-a treia zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a adus în prim-plan întâlnirea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
FITS amână cu 30 de minute trei spectacole din cauza vremii
Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au anunțat amânarea cu 30 de minute a orei de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Despre plăcerea amatorului de a minimaliza munca profesionistului
Când eram în fabrică, electricienii erau categoria cea mai prost văzută, mai ales de către șefimea medie spre...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu – Făgăraș prinde contur. Tronsonul Avrig – Arpașu de Jos a ajuns la un stadiu fizic de 36%
Lucrările la Tronsonul 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, între Avrig și Arpașu de Jos, au ajuns la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.