Lunea a început „bine” pentru poliţişti: infracţiuni de la conducere fără permis, trecând prin ameninţări din închisoare, până la un urmărit internaţional prins

Lunea a început „bine” pentru poliţişti: infracţiuni de la conducere fără permis, trecând prin ameninţări din închisoare, până la un urmărit internaţional prins

Luni, polițiștii din Cisnădie au identificat un sibian în vârstă de 28 de ani, pe numele căruia, a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului. Acesta trebuia să execute o pedeapsă de 1 an și 6 luni de închisoare cu executare. Bărbatul a fost arestat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot marţi, o femeie de 37 de ani din Bungard a sesizat polițiștii din Șelimbăr că, pe 15 iulie, în timp ce se afla acasă împreună cu copiii săi minori, ar fi fost amenințată de către soțul său, un bărbat de 46 de ani, tot din Bungard. Acesta ar fi sunat din Penitenciarul Deva, unde este închis, și ar fi amenințat-o „cu fapte de violență”, în cazul în care nu va fi primit acasă după liberare, mai exact pea de 23 iulie. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au apreciat că există un risc iminent pentru viața și integritatea fizică a femeii și a copiilor acesteia şi au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de cinci zile, urmând ca la data liberării acesta să fie monitorizat.

Pe 21 iulie, în jurul orei 21, în localitatea Cut Alba, polițiștii din cadrul Servciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, cu sprijinul polițiștilor de la Secția de Poliție Rurală Sebeș, au depistat un bărbat în vârstă de 29 de ani, care figura ca urmărit internațional. Pe numele cetățeanului, autoritățile judiciare din Grecia au emis un mandat european de arestare pentru furt calificat, în formă agravantă și continuată, el fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare. Tot în aceeaşi zi, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu au ridicat, de la domiciliul unui bărbat în vârstă de 62 de ani, din lBogatu Român, o armă de foc de calibrul 12mm și 40 de bucăți muniție. În fapt, cu ocazia unui control efectuat la domicilul bărbatului, s-a constatat că acesta nu ar fi solicitat prelungirea valabilității permisului de armă, care era expirat din 25 mai, și nu ar fi depus arma la un armurier autorizat în termenul legal, conform legislației în vigoare. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Probleme cotidiene în trafic

Marţi, în jurul orei 3:30, în Sibiu, polițiștii au oprit un autoturism condus pe bd. Mihai Viteazu de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Constanța. În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu. Tot marţi, în jurul orei 15:20, în Mediaș, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Târnăveni a fost implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, produs pe Șoseaua Sibiului.

Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Mediaș, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Miercuri, în jurul orei 1 noaptea, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic, în vârstă de 18 de ani. Din verificările efectuate a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere. Totodată, a mai reieșit că autoturismul i-ar fi fost încredințat tânărului de către tatăl său, un bărbat în vârstă de 49 de ani, pasager în autoturism la momentul opririi în trafic. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv încredințarea unui vehicul în vederea conducerii, știind că persoana nu deține acest drept.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
22 iulie 2025 la 17:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. IlaV

    Anul asta pluteau kktii prin apa…drq mai merge la Ocna.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 7 minute
Anunț Direcția Județeană de Mediu Sibiu
Direcția Județeană de Mediu Sibiu anunță publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare conform prevederilor H.G. 1076/2004, pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 23 minute
Cum te scapă „litera legii” de „spiritul legii”. Ce se întâmplă cu pădurarii cercetați pentru furt de lemne și de ce pot rămâne în funcție
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 44 minute
Cum stă Sibiul la Bacalaureat față de restul țării: medii mai mari, dar diferențe importante între filiere
Rezultatele Bacalaureatului din această vară arată că Sibiul stă mai bine decât media națională la mai mulți indicatori....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 50 minute
Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra: „Legea salarizării îngroapă efectiv muzeele din România”
Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu, critică dur efectele pe care le-ar putea avea noua lege a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Ricky Dandel, Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu
Ricky Dandel a devenit oficial Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu. Distincția i-a fost înmânată de primarul Astrid...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 13 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 16 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu
Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să...
Actualitate
3 min de citit
acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.08.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
SADU: Va fi demarată cea mai amplă acţiune de cadastru imobiliar
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Interul debutează în deplasare, în noul sezon al Ligii 3. Mediaşul joacă acasă
Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul sezonului 2026/27 al Ligii 3, eşalon în care judeţul Sibiu are...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.