Drumeție la Mălâncrav, satul în care este înmormântat un prinț

Drumeție la Mălâncrav, satul în care este înmormântat un prinț

Cei cărora le plac drumețiile pe potecile din jurul Sibiului au acum ocazia să plece într-o excursie la Mălâncrav, satul în care este înmormântat un prinț și se face tocană săsească cu vită și capră.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Anii Drumeției are pregătită pentru ei o excursie pe dealurile din apropierea satului, drumeții în care vor avea parte și de o experiență culinară deosebită la un punct gastronomic local din sat.

Mălâncravul este satul în care venit în repetate rânduri și Regele Charles, pe când purta titlul de Prinț de Walles. Aici se află cunoscuta biserică fortificată ridicată în secolul al XIV-lea și își doarme somnul de veci prințul Mihai Apafi al II-lea. Tot în acest loc de poveste se regăsesc 53 de fresce cu scene din Noul și Vechiul testament pictate în urmă cu aproape șapte secole.

„Vom avea parte și de o drumeție pe dealurile din apropierea satului, de-a lungul căreia vom discuta despre floră și faună. Distanta aproximativa este de 10 km, cu diferență de nivel de 250 m. Traseul se desfășoară prin pădure, la umbră, pe poteci largi, cu un nivel redus de dificultate. Dar facem destul efort pentru a stimula pofta de mâncare la un Punct Gastronomic Local din sat, unde se mai prepară o tocană din carne de vită și capră după rețelele săsești. Este un răsfăț, mai ales că la desert vom avea hencleș sau gogoși. Meniul final îl stabilim în funcție de numărul de participanți”, a declarat Daniel Hegheș, cel care va asigura ghidajul grupului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Drumeția este organizată duminică, 27 iulie.

„Dacă v-am stârnit interesul pentru drumeție și poftă pentru gastronomia săsească, nu trebuie decât să intrați pe www.aniidrumetiei.ro și să vă rezervați un loc în următoarea aventură în aer liber organizată în ultima duminică a acestei luni”, au transmis reprezentanții Anii Drumeției.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
18 iulie 2025 la 13:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 4 minute
Motocicliștii vor putea înainta printre mașinile oprite la semafor și folosi benzile pentru autobuze. Parlamentul a adoptat noile reguli
Asociația „motoADN” a anunțat adoptarea de către Camera Deputaților a proiectului de lege care modifică regulile de circulație...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 minute
GURA RÂULUI: Spectacole-manifest împotriva bullying-ului, puse în scenă de elevii Liceului „Onisifor Ghibu”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Veșmântul Sfintei Parascheva, spre închinare la Biserica „Sfântul Luca” din Sibiu
Credincioșii sibieni se pot închina și în acest an la Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, adus la Biserica „Sfântul...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 2 ore
Dr. Aaron Frank, sibianul din Orașul de Jos care i-a cunsocut pe Maradona și Ronaldo. Mai multe vieți într-una singură
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
VIDEO | Cristian Pistol a testat ruta ocolitoare de la Sibiu la Boița: 19 minute în locul autostrăzii
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, spune că a parcurs miercuri, în aproximativ 19 minute, ruta ocolitoare pe...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 13 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 15 ore
Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”
Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.