Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Conform unei statistici EUROSTAT la nivelul lui 2022, România se afla pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene în materie de citit cărţi, după Italia şi Cipru, cu 29,5% persoane care au lecturat minimum o carte de-a lungul anului. Adică aproape o treime dintre români citesc acum doar o carte pe an. Aceasta în contextul în care oferta de cărţi este enormă şi ca produse, şi ce tematici, şi ca formate, şi chiar ca preţ. Românul nu mai are chef să citească, priorităţile lui fiind altele, majoritatea ţinând de pierderea timpului în zona virtuală.
În plus, preţurile cărţilor a crescut, salariile nu prea, paradoxul acum fiind că cine îşi permite cărţi nu-l interesează asta, iar cine ar dori cărţi, nu-şi permite. Atunci când numeri cât ţi-a rămas după ce plăteşti toate taxele, consumurile şi după ce eşti la zi cu aprovizionarea curentă, banii rămaşi sunt folositori în oricare altă parte decât îmbogăţirea bibliotecii personale. Dar nu totdeauna a fost aşa.
Pe când fiecare avea biblioteca lui în casă
Au existat vremuri când unul dintre punctele mândriei unei familii atunci când primea vizite sau când organiza câte o petrecere, era biblioteca. „Oooo, ce bibliotecă MARE aveţi!…”. Da. Avea omul o bibliotecă mare, comparativ cu ceea ce acum este vândut pe post de bibliotecă. Biblioteca era folosită exclusiv la depozitatul cărţilor şi revistelor, nu era combinaţia de câteva cărţi aşezate intenţionat la modul „random” ornamentele zen, raft de cămară şi dulap cu de toate. Biblioteca bogată oferea şi imaginea unui statut social-cultural. Că „uite câte cărţi are omul ăsta, nu e un superficial, nu e unul care doar munceşte, mănâncă, bea, merge la fotbal sau la bere şi doarme, ci este CITIT”. Faptul că ai parcurs doar o treime din ce aveai acolo, nu era relevant. In prezent stilul in care sunt facute aceste biblioteci, s-a mai schimbat, multi optand pentru modele minimaliste. Daca iti doresti o mobila de tip biblioteca, fie minimalista, fie din lemn masiv si foarte bine compartimentata echipa Mobila-la-Comanda.co se poate ocupa de comanda ta. Pe langa mobila destinata living-ului, ei se pot ocupa si de bucatarii, dulapuri, chiar si de canapele la comanda.
Sursa foto: ziarul „Tribuna Sibiului”
O bibliotecă respectabilă trebuia să fie din lemn furniruit, cu vitrină din aceea care să-ţi spună indirect „Ia mâna!” şi, opţional, răftuleţe de subsol, închise, în care puteai să ai ori cărţi, ori reviste, ori chiloţi, cămăşi sau ciorapi, ori orice. Dădea bine şi pe lângă că dădea bine, era o bibliotecă proiectată şi realizată ca să fie bibliotecă şi să pui cărţi în ea. Bineînţeles că biblioteca aceea a ta era şi cauza veşnicei întrebări dacă nu cumva împrumuţi cartea X sau albumul Y, iar în cele mai frecvente cazuri (şi din experienţa proprie), şansele de a le mai vedea înapoi erau minime spre nule. Era şi o vorbă, că dacă vrei să scapi de o carte, dă-o cu împrumut.
În casele anilor 70-80 puteau fi chiar mai multe biblioteci. Biblioteca familială – în sufragerie şi cea a copiilor, în camera lor. Fiecare cu specializările lui. Pentru că pe atunci, „când eram suverani” şi muream de foame, de sete de frig, fără net şi loc de joacă pentru copii, tinerii citeau. Citeau chiar pe rupte, pentru că era cool să te lauzi că ai citit şi tu cartea aia pe care a citit-o şi altcineva. Era o dovadă că eşti integrat, că eşti cu gaşca, nu un izolat al nimănui şi nici un tăntălău care ţine cartea invers şi nu are literele la el.
Comercial vorbind, biblioteca se cumpăra ori individual, ori, cel mai des, cu întreg setul de mobilier în care aceasta era inclusă. Bineînţeles că, în al doilea caz, rareori îţi permiteai dintr-un salariu care se învârtea în jurul a 3.000 de lei, să cumperi cu banii jos un „set mobilier sufragerie”, dar existau ratele şi împrumutul. Ratele, spre deosebire de acum, erau mult mai simplu de făcut şi mult mai avantajoase pentru cumpărător. Pentru că, o dată, le făceai direct în magazin, fără intermediari. Apoi, ratele erau exact rate: plăteai, tranşat în 12 sau 24 de rate lunare, fix preţul mărfii, fără adaosuri, dobânzi şi alte chichiţe care te fac să o mai plăteşti o dată, la propriu. Împrumutul era simplu, prin Casa de Ajutor Reciproc pe scurt CAR sau „Reciproc”, un sistem de împrumut funcţional şi acum ce era organizat la orice ramură a economiei sau fabrică. Deci nu erai setat pe „ia de te uită”, ca acum, când o bibliotecă de lemn masiv sare de 7.000 de lei. (pe atunci 7.000 de lei era un set complet de mobilă). Bun, ideea este că oamenii aveau în case biblioteci. Erau un „must have”, cum e acum soundbar-ul la plasma aia cât peretele sau tabloul aiuristic de deasupra patului din dormitor.
Cărţi care erau nelipsite din biblioteca oricui
Bineînţeles că ele, bibliotecile, nu ar fi avut sens fără ca ele să fie umplute de cărţi. Dar ce fel de cărţi? Mitologia progresistă actuală susţine că atunci nu exista nimic de citit, toate cărţile fiind doar propagandă şi elogii la adresa partidului unic şi a conducătorului iubit, mai ceva ca o pagină de publicist comentator din presa centrală ori a unui autor de cărţi aflat în cărţi. Dacă te iei după ce se pretinde, românul avea în bibliotecă două treimi cărţi despre istoria PCR şi a familiei Ceauşescu, iar restul ceva clasici inevitabili şi autori ruşi la fel de inevitabili. Ceea ce era cam total inexact.
Sursa foto: ziarul „Tribuna Sibiului”
Cărţi erau. Erau şi bestsellere, deşi nimeni nu le declara ca fiind aşa ceva, doar că ele efectiv erau căutate şi vândute până la epuizare, apoi împrumutate şi trecute din mână-n mână, până la uzură. Tot bestseller erau şi cărţile care nu apăreau în rafturi, luate „pe sub mână”, dacă aveai pilă pe vreun librar. Sau cele vândute „la pachet”: cartea bună se cumpăra împreună cu una considerată mai puţin bună.
Cărţi de succes prin anii ’70-’80? Cam tot ce era Marin Preda, cu un vârf spre „Cel mai iubit dintre pămînteni” şi „Delirul”. „Orgolii”-le lui Augustin Buzura. „Istoria literaturii române” de George Călienscu, (mai mult pentru a te lăuda că o ai, că nu prea era cred că citită), ajunsă la un preţ „la negru” uluitor, poeziile lui Adrian Păunescu, mai ales cele devenite versuri la cântecele de la Cenaclul „Flacăra”, autorii sud-americani ca Gabriel Garcia Marquez ori Mario Vargas Llosa, „Numele trandafirului” de Umberto Eco. „Moartea unui preşedinte” de William Manchester. Şi în general, cam tot ce era autor străin celebru tradus. La acestea se adaugă seriile lejere de romane poliţiste cu super-miliţieni şi de spionaj cu super-securişti din colecţiile „Sfinx” sau „Clepsidra”. Când eram elevi, să nu ai/să nu fi citit Karl May, Jules Verne, ceva din CPSF sau „Istoria pirateriei” pe care dacă nu spuenai că le-ai citit, erai sub-cotat între colegi. La fel în liceu, unde cele două cărţi traduse (din cele 14 parcă) ale lui Sven Hassel („Gestapo” şi „Monte Cassino”), „Misterele Londrei” de Paul Feval sau Michel Zevaco cu seria Pardaillan erau mai obligatorii decât lecturile obligatorii.
Sursa foto: ziarul „Tribuna Sibiului”
Concret, o bibliotecă respectabilă a casei conţinea: câteva manuale de şcoală sau liceu, „amintire” din tinereţe, „cărţile copiilor” (din „Biblioteca pentru toţi copiii” sau seria „Poveşti nemuritoare”), inevitabilii clasici ai literaturii române în frunte evident cu Eminescu, Goga, Coşbuc, Rebreanu, Călinescu şi cei doi Petrescu (Cezar şi Camil). Plus seriile mai sus menţionate de poliţiste şi spionaj. Erau la loc de frunte şi cele din Editura Politică, în special cele care prezentau analize mai vechi sau la zi despre situaţia externă sau memorii de război. Nelipsite erau câteva cărţi din seria longevivă BPT – „Biblioteca Pentru Toţi” ca şi compartimentul „A, acestea sînt ale soţiei”: cărţi de bucate sau de gospodărire (coelcţia „Caleidoscop”), generalităţi de la Editura Medicală şi romanele din seria cunoscută în vreme ca cea „cu rombuleţul” – Colecţia Romanului de Dragoste. Tânăra generaţie a vremii avea şi ea trendul ei, în special în anii ’80, când era o modă să cumperi cărţi de literatură science-fiction, foarte bogat reprezentate în epocă.
Exista şi atunci şi comandă prin curierat, ceva mai dificilă decât ce avem acum: sistemul (numit „librăria”) „Cartea prin poştă”: comandai, prin poştă, volumele din ofertă şi le primeai tot prin mandat poştal.
Sursa foto: ziarul „Tribuna Sibiului”
Cât costa o carte, cât costă o carte
Era normal să ai cărţi atunci când preţurile erau accesibile pentru aproape toată lumea. Preţul unei cărţi „serioase” era între 10 – 30 de lei. Îţi permiteai. Cărţile de specialitate sau enciclopedii erau între 50 şi uneori până în suta de lei. Albumele de artă până în 50 de lei. Cărţile pentru copii, de la 1,50 până pe la 25 de lei. Din nou, îţi permiteai.
Apoi, după o perioadă aproape ideală în care toată lumea publica orice şi la preţuri care deşi se calculau în mii sau zeci de mii de lei, erau tot permisibile, a început declinul. Preţul cărţilor (dar şi calitatea lor ca produs) a crescut treptat, până la valorile de azi. A intervenit digitalul şi mai ales viaţa digitală, care mănâncă timp şi taie cheful de citit.
Pentru o scurtă comparaţie, am mers, fizic sau online, prin câteva librării şi am observat preţurile actuale. O carte „uzuală”, adică nici pentru copii nici specială (enciclopedie, album de artă sau foto) este între 20şi – 60şi de lei, în funcţie şi de librărie. Un Cărtărescu de exemplu am văzut că este ori peste 60 de lei, ori fix 99 lei. Albumele de orice fel în funcţie de dimensiuni, au preţuri diferite, dar unul serios depăşeşte 100-150 de lei.
Preţuri mai reduse au cărţile religioase (de la Librăria Andreiana), unde media aşa, la prima vedere, este între 15 şi 30 de lei şi cele cu puţine pagini. Dar cine ar cumpăra o carte cu puţine pagini?
*
La final, merită spus că pe atunci citea lumea din mai multe motive. O dată, pentru că oferta era săracă în materie de alte alternative distractive: radioul era folosit doar ca zgomot de fond, televizorul avea doar un program şi ajunsese să funcţioneze sub două ore, aşa că ceva trebuia să te cultive. Alegeai cartea. Prin carte mai considerai că faci şi un fel de rezistenţă împotriva regimului comunist. Vorba aceea, când ţara te dorea prost şi îndoctrinat, tu alegeai să fii deştept şi liber. Libertatea o câştigai atunci prin lectură. Opuneai cultura ta generală lozincilor stupide ale regimului. Totuşi se pare că acum avem o mică întoarcere a pasiunii pentru lectură. Să vedem ce va produce ea şi cât va întoarce mentalitatea aceea de rezistenţă prin cultură, chiar şi cultură generală.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Marius MUNTEANU GHIUR
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
b.o.n.
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ștefania VESA
Eu am si acum biblioteca. Cred ca si matale…