Se modifică sistemul de tiketing în autobuze. Apar două butoane noi

Se modifică sistemul de tiketing în autobuze. Apar două butoane noi

Începând de astăzi, 1 iulie, va fi introdus transportul metropolitan. Ca urmare se modifică și sistemul de tiketing, acesta fiind structurat pe două zone tarifare, iar aparatul este dotat cu două butoane în plus.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Începând cu această dată, se vor actualiza conform noului sistem aparatele contactless din autobuze, iar în zilele următoare vor fi actualizate și atomatele stradale, portalul Tursib și aplicația mobilă SibiuBus.

„Începând cu 1 iulie, odată cu lansarea transportului metropolitan, sistemul de ticketing Tursib va fi actualizat și structurat pe două zone tarifare: Zona 0 – Municipiul Sibiu și Zona 1 – Cristian, Roșia, Poplaca.

Având în vedere acest lucru aparatele contactless din autobuze vor fi dotate cu 2 noi butoane: Urban și Metropolitan. Astfel, atunci când vă aflați în zona 0, dacă doriți să achiziționați bilet valabil în Municipiul Sibiu selectați butonul “Urban” de pe aparat și apropiați cardul bancar, iar dacă doriți să achiziționați un bilet valabil în Cristian/Roșia/Poplaca selectați butonul “Metropolitan” și apropiați cardul bancar.

În zona 1, butoanele „Urban” și „Metropolitan” nu vor fi afișate pe aparatele contactless. În acest caz, biletul de 75 de minute, valabil pentru zona metropolitană, se va achiziționa automat la apropierea cardului bancar.

Alte funcții: Butonul “Info” de pe aparat – oferă informații despre titlurile de călătorie disponibile pe cardul Tursib;  „+” (semnul plus) de pe aparat – permite achiziționarea mai multor bilete cu același card bancar”, au transmis reprezentanții Tursib SA.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ce trebuie să facem dacă vrem să achiziționăm mai multe bilete cu același card

Pentru a achiziționa mai multe bilete cu același card bancar trebuie parcurși patru pași: 1. Apropiați cardul bancar de aparat; 2. Apăsați  semnul „+” de pe aparat; 3. Reapropiați cardul bancar de aparat; 4. Repetați până achiziționați numărul dorit de bilete. Acest sistem este astfel conceput pentru a evita plățile multiple accidentale dacă același card bancar este apropiat din greșeală de aparat.

Validarea titlurilor de călătorie se face imediat după urcarea în autobuz, după cum urmează: Titlurile de călătorie cu cod QR – se validează prin poziționarea codului QR în partea de jos a aparatului; Cardurile Tursib din PVC/carduri de unică folosință – se validează prin simpla apropiere a cardului Tursib de validator; Bilete clasice, tipărite pe hârtie termică – se validează la aparatele portocalii, prin introducerea biletului în validator.

Ȋn situația ȋn care ruta parcursă presupune utilizarea a două sau mai multor trasee, călătorul trebuie să valideze titlul de călătorie ȋn fiecare autobuz cu care circulă, cu excepția biletelor clasice, tipărite pe hârtie termică, care se vor valida doar în primul autobuz.

Autor - Nedeia DICU
01 iulie 2025 la 08:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Guvernul Veștea a picat la votul din Parlament. Cabinetul a obținut doar 189 de voturi, cu 44 sub pragul necesar pentru învestire
Guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul de încredere al Parlamentului, fiind...
Actualitate
3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 3 ore
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
UPDATE | Vot pentru Adrian Veștea în Parlament. AUR și UDMR au ieșit din sală înaintea votului
Update: Înaintea votului de învestitură, în timpul discursului său în plenul Camerei Deputaților, premierul desemnat Adrian Veștea a...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 6 ore
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 6 ore
Sibianca Raluca Șoaită, aleasă vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România – Filiala București
Arhitecta și antreprenoarea Raluca Șoaită, originară din Sibiu, a fost aleasă vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România (OAR)...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Peste 50 de intervenții ale pompierilor după furtuna care a lovit Sibiul. Subsoluri și gospodării inundate în mai multe zone ale orașului
Ploaia torențială care s-a abătut luni după-amiază asupra municipiului Sibiu, aflat sub avertizare cod portocaliu emisă de Administrația...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
acum 7 ore
(P) Raluca Turcan: ” Tocmai aflăm că premierul desemnat este dispus să oficializeze prezența AUR la guvernare”
Cu doar câteva ore înainte de votul de învestire a noului Guvern, Raluca Turcan a lansat o serie...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Gigi Căciuleanu, la FITS: „Libertatea e greu de obținut și îngrozitor de greu de asumat”
Cea de-a treia zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a adus în prim-plan întâlnirea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
FITS amână cu 30 de minute trei spectacole din cauza vremii
Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au anunțat amânarea cu 30 de minute a orei de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 9 ore
Despre plăcerea amatorului de a minimaliza munca profesionistului
Când eram în fabrică, electricienii erau categoria cea mai prost văzută, mai ales de către șefimea medie spre...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.