Două case cuprinse de flăcări, în Sibiu. O terasă a ars în totalitate

UPDATE:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Incendiul a fost lichidat. Pompierii au reușit să salveze cele două case amenințate de flăcări. Incendiul s-a manifestat violent la terasa uneia dintre cele două case, aceasta fiind distrusă în totalitate (aproximativ 50 mp). Cele două case au fost ușor afectate la nivelul peretelui exterior și acoperiș (aproximativ 15 mp). Se lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative și pentru stabilirea cauzei izbucnirii incendiului. Nu sunt înregistrate victime”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Știre inițială:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pompierii sibieni au fost chemați de urgență la un incendiu pe strada George Enescu. Focul se manifestă la o casă, fiind propagat și la imobilul vecin.

„Pompierii sibieni intervin de urgență pe strada George Enescu din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu. La fața locului pompierii sunt mobilizați cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD.  Din primele informații incendiul se manifestă la o casă, fiind propagat și la casa vecină”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Autor
23 iunie 2025 la 12:28
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
Noile cărți de identitate se eliberează și la SPCLEP Agnita
Odată cu introducerea județului Sibiu în rândul unităților administrativ – teritoriale unde este posibilă solicitarea Cărții Electronice de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Copiii Tălmaciului vor avea o super – trambulină
Nu peste foarte mult timp, copiii din Tălmaciu se vor putea bucura de un nou și mult așteptat...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Proprietarii terenurilor din zona „Între iazuri” sunt invitați la primărie, în Tălmaciu
Implementarea programului de intabulare a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară continuă și în orașul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 zile
Fostul restaurant Iezer poate fi închiriat. Urbana scoate spațiul la licitație
Urbana, societate aflată în subordinea Primăriei Sibiu, anunță organizarea unei licitații publice pentru închirierea unui spațiu comercial situat...
Administrație
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 zile
Două noi stații de autobuz în cartierul Reșița. Tursib trece la programul de vară
Consilierii locali ai municipiului Sibiu vor avea pe ordinea de zi a ședinței de săptămâna viitoare o inițiativă...
Administrație
1 min de citit
acum 3 zile
Reabilitarea străzii Sibiului vine cu restricții de circulație pentru două luni, la Cisnădie
De luni, 23 iunie, la Cisnădie vor începe lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Sibiului. Ca urmare, pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Pod nou și modern peste pârâul Ighiș, în Mediaș
Începând de joia trecută, podul peste pârâul Ighiș, situat pe strada cu același nume din municipiul Mediaș, a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 zile
Fostul primar a demisionat din funcția de consilier local al comunei, la Arpașu de Jos
Primul punct aflat pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al comunei Arpașu de Jos,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 zile
Strada Gării din Turnu Roșu – obiectiv prioritar
Reabilitarea și modernizarea străzii Gării din Turnu Roșu, principale cale de acces/ieșire în și din localitate, a devenit...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Transfăgărășanul, pregătit pentru weekend. Drumarii toarnă asfalt nou
Pe Transfăgărășan se lucrează de zor la asfaltarea porțiunii între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, pentru ca aceste...
Administrație
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Finanţare europeană pentru un coridor de mobilitate pe Calea Șurii Mici
Primăria Sibiu și Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru au semnat contractul de finanțare pentru crearea unui coridor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Consiliul Județean Sibiu sprijină raioanele din Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană
Administrația județeană continuă să susțină în mod activ parcursul european al Republicii Moldova, prin dezvoltarea de proiecte concrete...
Actualitate
2 min de citit