Vin zile caniculare. Ce e bine să mâncăm, să bem și ce să ocolim

Vin zile caniculare. Ce e bine să mâncăm, să bem și ce să ocolim

Ultima săptămână din luna iunie aduce temperaturi care se vor încadra între 30 – 35 de grade Celsius. Urmează zile caniculare, pe care sibienii trebuie să știe cum să le gestioneze pentru a trece cu bine de acest val de aer încins.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Temperaturile ridicate pot avea un impact serios asupra sănătății, cele mai afectate fiind persoanele vârstnice, vulnerabile, persoanele cu afecțiuni cronice și copiii. Printre recomandările specialiștilor pentru a trece cu bine de acest episod cu vreme caniculară  sunt evitarea efortului fizic și expunerea la soare, crearea unui mediu interior cât mai confortabil, bine aerisit și umidificat. Cei care muncesc în aer liber trebuie să se hidrateze frecvent (cel putin doi litri de apă pe zi) și să poarte echipament corespunzător temperaturilor ridicate. Simptomele deshidratării și ale insolației sunt durerile de cap, amețeli, greață, frisoane și, în cazuri severe, pierderea cunoștinței. În astfel de situații este necesară prezentarea de urgență la medic.

„Temperaturile crescute și expunerea prelungită la soare, la ore nepotrivite, au efecte nefaste asupra sănătății, așa că vă reamintim câteva dintre măsurile pe care trebuie să le adoptăm pentru a trece cu bine peste această perioadă.

În primul rând hidratează-te! Este esențial! Bea apă plată și ceaiuri din plante sau fructe. Pe cât posibil, pe cele din urmă, nu le consuma cu zahăr. Evită și consumul de cafea sau alte băuturi pe bază de cofeină.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Compune-ți dieta din supe, ciorbe, iaurturi naturale, fructe și legume. Evită mâncărurile grase sau pe cele greu digerabile. Dozează-ți alimentele în porții mici, pe care să le consumi pe tot parcursul zilei.

Nu te expune la soare între orele 11.00 și 18.00. Riști arsuri solare și insolație! Ai grijă și la ținutele pe care le îmbraci! Optează pentru materiale naturale, ușoare, vaporoase, în general haine cu un croi lejer. Nu uita nici de cremele cu factor ridicat de protecție. Nu de alta, dar expunerea necorespunzătoare la soare îmbătrânește pielea, produce iritații și favorizează apariția cancerului de piele”, au transmis reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu.

Sursa foto: Arhiva Tribuna

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
22 iunie 2025 la 21:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
VIDEO | Cristian Pistol a testat ruta ocolitoare de la Sibiu la Boița: 19 minute în locul autostrăzii
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, spune că a parcurs miercuri, în aproximativ 19 minute, ruta ocolitoare pe...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 7 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 9 ore
Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”
Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
AVRIG: Zboruri cu drona pe teritoriul orașului, începând de joi
Începând de joi, 8 octombrie 2026, vor avea loc zboruri cu drona în Avrig și în satele aparținătoare....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Aproape 170 de milioane de euro pentru fermele tinerilor. Fermierii din Sibiu pot cere până la 200.000 de euro prin noua linie AFIR
Fermierii din județul Sibiu care vor să își dezvolte exploatațiile pot solicita, începând din această săptămână, finanțări nerambursabile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
De ce a fost închisă A1 între Sibiu și Boița. Centrul de Studii Tehnice Rutiere explică decizia și respinge varianta unei „decizii personale” a conducerii CNAIR
Închiderea circulației pe A1 Sibiu–Boița, între nodurile Cisnădie și Boița, în perioada 5 octombrie–19 decembrie, este legată de...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
RÂU SADULUI: Trei zile de ateliere și activități pentru 43 de tineri, în proiectul „Pregătiți pentru viață”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.