Vremea în Sibiu : O repriză de caniculă și apoi câteva de ploaie

Vremea în Sibiu :  O repriză de caniculă și apoi câteva de ploaie

Ultima săptămână a lui Cireșar aduce vreme caniculară până în weekend. La sfârșitul săptămânii, temperaturile scad puțin și ne vom mai răcori cu câte o repriză de ploaie. Până atunci, ne așteaptă patru zile cu temperaturi ce vor depăși, pe alocuri, indicele de confort termic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Luni, vremea va continua să se încălzească, devenind călduroasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 32 de grade, iar cele minime între 11 și 14 grade.

Marți, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în cursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 și 34 de grade, iar cele minime între 11 și 16 grade.

Miercuri, vremea va fi călduroasă, local caniculară, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 35 de grade, iar cele minime între 16 și 18 grade.

Joi, vremea va fi călduroasă, local caniculară, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare după orele amiezii, când pe arii restrânse, în special în zonele de munte, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare în cursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 35 de grade, iar cele minime între 16 și 18 grade.

Vineri și în weekend,  temperaturile vor scădea față de zilele precedente, vremea devenind apropiată de normalul termic al perioadei. Trecător se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat căderi de grindină.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Dragos BAKO
22 iunie 2025 la 12:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Cum au salvat două remorci de cartofi prima ediție a ASTRA Film: interviu cu Dumitru Budrala
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 16 min de citit
• acum 13 ore
16 octombrie 1929: ziua în care Sibiul a privit spre cer. Zeppelin-ul deasupra orașului
În după-amiaza zilei de 16 octombrie 1929, sibienii au văzut deasupra orașului dirijabilul german Graf Zeppelin, un aparat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Cadeți din nouă țări își testează limitele în munții Sibiului, la prima ediție Mountain Challenge Competition
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează, între 19 și 23 octombrie, prima ediție a „Mountain Challenge...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
(ACTUALIZARE) Mediaşul câştigă derbiul Sibiului, 3-2 cu FC Inter, pe „Municipal”, la capătul unui meci spectaculos
La capătul unui meci spectaculos, cu cinci goluri, ACS Mediaş se impune la Sibiu cu 3-2, pe "Municipal"....
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Două mașini s-au ciocnit pe Bulevardul General Vasile Milea: la volanul uneia se afla un adolescent de 16 ani
Două autoturisme au fost implicate într-un accident produs la intersecția Bulevardului General Vasile Milea cu străzile Moldoveanu și...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.10.2026 LUDOS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Instituții, ONG-uri și culte au discutat la Sibiu despre reintegrarea persoanelor care au comis infracțiuni
Aproximativ 35 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și cultelor religioase au participat, în 9 octombrie, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Cercetători din șapte țări analizează la Sibiu istoria militară a Transilvaniei medievale
Sibiul găzduiește, în aceste zile, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Relații interetnice în Transilvania – Militaria...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Ce facem în weekend la Sibiu: artă în stradă, teatru, dans, filme și activități pentru copii
Sibiul intră, în weekendul 17–18 octombrie, într-un ritm cultural intens. Astra Film Festival își deschide porțile, strada Arhivelor...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 21 ore
Campania „Generația Zero Accidente” a ajuns la Sibiu. Urmează workshopuri în școlile din județ
Campania „Generația Zero Accidente”, inițiată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a ajuns vineri, 16...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 21 ore
Se scumpește depozitarea deșeurilor în județul Sibiu
Tariful pentru depozitarea deșeurilor reziduale din județul Sibiu ar urma să crească, de la 1 ianuarie 2027, de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Weekend cu sport și petrecere la Cisnădioara: jandarmii sibieni anunță măsuri de ordine
Jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la mai multe evenimente sportive și culturale programate...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.