Săcădățenii mulțumesc pompierilor pentru curaj și profesionalism

Săcădățenii mulțumesc pompierilor pentru curaj și profesionalism

Mai mulți cetățeni  din Săcădate ne-au contactat, în cursul zilei de vineri, pentru a ne ruga să facem publice și prin intermediul cotidianului Tribuna, aprecierile și mulțumirile lor sincere pentru modul în care au acționat echipajele de pompieri (civili și militari) ce au intervenit la stingerea incendiului izbucnit joia trecută la o gospodărie din satul lor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„A fost mare nenorocire dar putea fi o adevărată catastrofă pentru satul nostru! Nu s-a întâmplat așa ceva, iar pentru asta trebuie să mulțumim bravilor pompieri de la ISU Sibiu – subunitatea Avrig și voluntarilor de la serviciile voluntare pentru situații de urgență din Tălmaciu, Racovița și Avrig, care au intervenit cu profesionalism și au reușit, în ciuda condițiilor delicate de acțiune (în sat sunt mari probleme din cauza pânzei freatice foarte sărace și lipsei rețelei publice de alimentare cu apă), să stingă focul și să limiteze extinderea acestuia. De asemenea, vrem să mulțumim și oamenilor din sat, prietenilor, colegilor de servici etc., care au dat o mână de ajutor, așa cum s-au priceput ei, la stingerea focului”, ne-a transmis Sanda S. în numele locuitorilor din Săcădate.

Incendiul produs joi, 19 iunie, la Săcădate, a afectat două gospodării și un spațiu comercial.

D.F.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foto cu titlu ilustrativ

20 iunie 2025 la 15:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 27 minute
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Mesajul Primăriei Mediaș pentru seniori
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este marcată în fiecare an la 1 octombrie, fiind un prilej de a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
Poiana Sibiului: Taxe și impozite locale prin Ghișeul.ro
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
Râu Sadului: Centenarul comunei – „Un veac de poveste”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 22 ore
MEDIAȘ: Strada Bastionului prinde contur. Lucrările de asfaltare sunt în derulare
Primăria Municipiului Mediaș continuă programul de modernizare și reabilitare a infrastructurii rutiere din oraș. Zilele trecute a fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 23 ore
ȘURA MICĂ: Acțiune de dezinsecție
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Primăria Cisnădie propune preluarea terenurilor aferente străzilor din Cartierul Arhitecților
Primăria Cisnădie propune preluarea în proprietatea orașului a cotelor-părți de teren aferente străzilor din Cartierul Arhitecților, pentru a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Ocna Sibiului începe lucrările de pregătire pentru sezonul următor. Aleile și pavelele sunt refăcute
Stațiunea Ocna Sibiului intră în perioada de lucrări după încheierea sezonului turistic. Administratorii lacurilor naturale anunță că au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
POPLACA: Nu au fost uitați soldații căzuți în Primul Război Mondial
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
SADU: Ziua Satului Românesc, în ultima duminică din luna septembrie
În acest an, pe 27 septembrie, a fost marcată la nivel național Ziua Satului Românesc. Ziua a fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
AVRIG: Administrația locală și Valea Avrigului, în prim-plan la Bursa de Turism de la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
TURNU ROȘU: Continuă lucrările de restaurare la Biserica „Sf. Nicolae”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
PĂUCA: După o lungă perioadă de așteptare, clopotele „Catedralei Secașelor” bat pentru a-i chema pe credincioși la rugăciune
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.