Tinerii care vor să cunoască și să învețe ce cuprinde meșteșugul artei tradiționale, pot afla la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” care organizează cursuri de vară pentru elevi.
Printre ele se numără și cursul de artă tradițională, în care cei mici sunt îndrumați în arta populară, sunt învățați, printre altele, să confecționeze trăistuțe și semne de carte, să picteze icoane sau să țese la gherghef.
„Între 11 iulie și 12 septembrie, deschidem porțile către lumea fascinantă a meșteșugurilor populare, în cadrul Școlii de Vară organizate la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”, alături de Atelierul fain.
În cadrul cursului „Artă Tradițională”, organizat pentru copiii pasionați de frumos și tradiție aceștia vor învăța totul despre cusăturile tradiționale, vor confecționa trăistuțe și semne de carte, vor țese la gherghef, vor face împletituri, vor picta icoane și vor auzi povești despre simboluri și motive populare. Un spațiu cald și creativ unde cei mici vor învăța, se vor distra și vor da viață artei populare românești”, au transmis organizatorii.
Cursul este organizat în perioada 11 iulie – 12 septembrie. Numărul locurilor este limitat, așa că cei care doresc pot afla informații pe artiliemicu@yahoo.com sau la telefon: 0269/210.829 sau 0764/881.869. Înscrieri se pot face la sediul de pe str. Avram Iancu nr. 10.
Sursa foto: facebook Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”