Tabere de vară, în Muzeul ASTRA

Muzeul Astra, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din țară, organizează, pe lângă multitudinea de evenimente, ateliere sau activități, și tabere de vară pentru cei care vor să petreacă mai mult timp în acest spațiu, dar tototdată să afle și să învețe lucruri noi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul acestor tabere de vară, tinerii vor petrece ore de relaxare într-un cadru natural deosebit, vor lua parte la activități educative prin provocări și jocuri distractive, toate sub îndrumarea unor meșteri populari.

Astfel, în ultima săptămână din iunie, iulie, august Muzeul ASTRA organizează Tabăra de vară “Cum se face”, în cadrul cărora cei mici învață lucruri noi în cadrul unor ateliere, sub îndrumarea unor meșteri populari. Săptămâna 23 -27 iunie va fi „Săptămâna de pictură”, în care cei mici vor vedea cum se pictau icoanele odinioară. Sunt acceptați copiii cu vârsta între 10 -15 ani, fiind disponibile la acest atelier 15 locuri. Urmează, în perioada 21 -25 iulie, „Săptămâna lutului – Cum se fac oala și cânceul”, pentru copiii cu vârsta între 7 -12 ani, locuri disponibile 15, iar în perioada 25 -29 august, „Săptămâna dansului – Cum se joacă”, pentru copiii cu vârsta între 7 – 12 ani, locuri disponibile 15.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Atelierele se vor desfășura între orele 08,00 – 16,00, pe Platforma Etno Tehno Parc, sub îndrumearea unui meșter popular, fiecare zi fiind dedicată unei etape de lucru. Programul zilnic al copiilor va fi completat cu activități educaționale și jocuri de echipă sub îndrumarea unui educator muzeal.

Informații și rezervări se pot obține la telefon 0751/166.529 sau pe mail oradejoaca@muzeulastra.ro, iar înscrierile se vor face prin completarea unei fișe la sediul Muzeului ASTRA.

Susa foto: facebook Muzeul ASTRA

Autor
15 iunie 2025 la 15:24
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 8 ore
Asociația „Vatra Satului – Săcădate” a „bifat” primul deceniu de activitate
În urmă cu un deceniu, un grup de tineri entuziaști din Săcădate, mari iubitori ai satului natal, oameni...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 13 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 14 ore
Petrecere discretă, sâmbătă, pe terasa de la Biblioteca ASTRA
O nouă petrecere cu muzică şi DJ a fost găzduită, sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, de data aceasta...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 16 ore
„Michelangelo – sculptorul divin”, la Biblioteca ASTRA. Conferință și proiecție de film
Biblioteca ASTRA găzduiește marți, conferința și proiecția de film „Michelangelo – sculptorul divin”, eveniment dedicat Zilei Artelor. Evenimentul îl...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 18 ore
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 18 ore
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 19 ore
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 22 ore
Întâlniri pe teme interesante, la Biblioteca ASTRA
Biblioteca ASTRA le oferă tinerilor o vară de neuitat și pregătește pentru cei cu vârsta între 14 și...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 23 ore
SVSU Sadu – pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la concursul profesional
Pentru al doilea an consecutiv, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei comunei Sadu au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit