O femeie de 63 de ani din Brașov a cerut astăzi ajutorul salvamontiștilor sibieni, ea suferind un accident în zona „Acele Cleopatrei”, sub Vârful Negoiu.
Aceștia s-au deplasat la locul solicitat, după evaluarea stării victimei, s-a luat decizia extragerii acesteia din zona montană cu ajutorul elicopterului SMURD de la Brașov.
„Intervenție a SPJ Salvamont Sibiu în Munții Făgăraș zona Acele Cleopatrei. O persoană de sex feminin, în vârstă de 63 de ani, din Brașov, a suferit un accident în zona „Acele Cleopatrei”, sub Vârful Negoiu, după ce a alunecat pe o limbă de zăpadă. În urma căzăturii, victima a suferit un traumatism cranian și leziuni la nivelul membrelor superioare.
Deși accidentată, persoana a reușit să se deplaseze singură până la Cabana Negoiu, unde a fost preluată de echipa Salvamont de prim răspuns. După evaluarea stării victimei, s-a luat decizia extragerii acesteia din zona montană cu ajutorul elicopterului SMURD de la Brașov.
Reamintim turiștilor că, în această perioadă, în zonele înalte din Munții Făgăraș pot exista porțiuni cu zăpadă persistentă care pot deveni extrem de alunecoase și periculoase”, a transmis Dan Popescu, şeful Salvamont Sibiu.
Sursa foto: facebook Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu