Trei bărbați, din Sibiu și Mediaș au fost prinși de polițiști în timp ce tăiau aproximativ 240 de metri de cablu de cupru ce alimenta cu energie electrică linia de cale ferată a tramvaiului din zona Pădurii Dumbrava, cu scopul de a-l fura.
„La data de 14 iunie, în jurul orei 03.30, în cadrul unei acțiuni organizate de către Poliția Municipiului Sibiu – Biroul de Investigatii Criminale, în municipiul Sibiu, pe DJ 106 A, polițiștii au depistat în flagrant 3 persoane care au tăiat aproximativ 240 de metri de cablu de cupru.
Este vorba despre 3 bărbați de 17, 23 și 25 de ani, domiciliați în Sibiu și Mediaș, care ar fi tăiat cablul ce alimenta cu energie electrică linia de cale ferată a tramvaiului din zona Pădurii Dumbrava și l-ar fi depozitat într-un autoturism cu care se deplasau, cu scopul de a-l sustrage. Totodată, cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, politiștii au identificat un clește și o pereche de mănuși textile, pe care bărbații le-ar fi folosit la săvârșirea infracțiunii.
În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigatii Criminale s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.