FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”

FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”

Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect, cu 23 de victorii și 3 remize, fără înfrângere, consideră că decizia de a construi un lot alcătuit din jucători tineri a fost una câștigătoare. Teodor Birț speră ca ”bleu-albaștrii” să câștige și barajul cu câștigătoarea Ligii a IV-a Harghita și să facă pasul în fotbalul național, la Liga 3.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Suntem la capătul unui sezon mulțumitor, nu perfect, pentru că am înregistrat totuși trei rezultate de egalitate. S-a demonstrat că nu am greșit în momentul în care am luat decizia de a construi lotul pe structura celui de anul trecut, dându-le credit tinerilor. Parcursul nostru în campionat demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență, iar această experiență nu aveau cum să o dobândească decât având multe meciuri, cum se spune, în picioare.

Din nefericire, nivelul Ligii a IV-a a făcut ca diferențele de scor, în unele meciuri, să fie exagerat de mari și nu este normal, chiar dacă vorbim despre un eșalon județean. Desigur, au fost și câteva echipe care s-au ridicat la nivelul așteptărilor, au pus ceva probleme. Astfel de scoruri de maidan te pot păcăli, dar am avut de învățat din experiența anilor precedenți și sper ca, de data aceasta, să reușim să depășim cu brio barajul și să promovăm în Liga 3, să ducem Interul în fotbalul național. Ar fi încununarea unui an bun. Consider că este absolut normal să facem un pas înainte, să ajunge la următorul nivel”, a declarat, pentru TRIBUNA, Teodor Birț.

Autor - Ovidiu BOICA
12 iunie 2025 la 21:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 minute
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.