Salvamontiștii sibieni se antrenează pe trasee de escaladă

Salvamontiștii sibieni se antrenează pe trasee de escaladă

Pregătirea salvamontiștilor este continuă și necesară, pentru a putea răspunde cu promptitudine la solicitări. O astfel de acțiune are loc în aceste zile în zona Cheile Turzii și se adresează salvatorilor montani care doresc să se specializeze în salvarea din traseele de Escaladă Sportivă, Alpinism Clasic și Via Ferrata.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre cei care participă la aceste exerciții se află și reprezentanții Salvamont Sibiu, care au ca obiectiv creșterea gradului de pregătire pentru intervenți în trasee de escaladă.

„A treia ediție a Stagiului Național de Pregătire Profesională Salvamont – Salvări din Mari Pereți, a început, marți 10 iunie, în Cheile Turzii, în organizarea Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România prin Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.

Având în vedere numărul de solicitanți, evenimentul se derulează, în acest an, în două serii, 10-12 iunie (seria 1) și 16-18 iunie (seria 2), în zona Cheile Turzii, județul Cluj și se adresează salvatorilor montani care doresc să se specializeze în salvarea din traseele de Escaladă Sportivă, Alpinism Clasic și Via Ferrata.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ca și la edițiile precedente stagiul cuprinde exerciții de salvare extrem de complexe, de la mari înălțimi, care se desfășoară pe durata multor ore. În acest an, la stagiu participă salvatori montani atestați din Cluj, Bihor, Satu Mare, Sibiu, Maramureș, Brașov, Suceava, Alba, Mureș, Gorj.

Pregătirea este asigurată de instructori ai Școlii Naționale Salvamont, coordonați de directorul Ciprian Lolu. Clujul, pe lângă cursanții din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și din cadrul Formației Salvamont Vlădeasa, este reprezentat și de trei ajutori de instructor”, au transmis reprezentanții Salvamont România.

Sursa foto: facebook Salvamont România

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
12 iunie 2025 la 11:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
VIDEO | Cristian Pistol a testat ruta ocolitoare de la Sibiu la Boița: 19 minute în locul autostrăzii
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, spune că a parcurs miercuri, în aproximativ 19 minute, ruta ocolitoare pe...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 4 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 6 ore
Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”
Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
AVRIG: Zboruri cu drona pe teritoriul orașului, începând de joi
Începând de joi, 8 octombrie 2026, vor avea loc zboruri cu drona în Avrig și în satele aparținătoare....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
Aproape 170 de milioane de euro pentru fermele tinerilor. Fermierii din Sibiu pot cere până la 200.000 de euro prin noua linie AFIR
Fermierii din județul Sibiu care vor să își dezvolte exploatațiile pot solicita, începând din această săptămână, finanțări nerambursabile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
De ce a fost închisă A1 între Sibiu și Boița. Centrul de Studii Tehnice Rutiere explică decizia și respinge varianta unei „decizii personale” a conducerii CNAIR
Închiderea circulației pe A1 Sibiu–Boița, între nodurile Cisnădie și Boița, în perioada 5 octombrie–19 decembrie, este legată de...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 10 ore
RÂU SADULUI: Trei zile de ateliere și activități pentru 43 de tineri, în proiectul „Pregătiți pentru viață”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.