Când și unde va fi amenajat cimitirul animalelor de companie, în Sibiu

Despărțirea de semeni e un moment dureros, dar și pierderea animalului de companie poate reprezenta o traumă sufletească. De multe ori cei care își pierd prietenii necuvântători recurg la metode rudimentare, îngropându-i pe câmp sau în curte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Puțini știu că există firme specializate care pot prelua cadavrul animalului. Toate aceste probleme ar putea dispărea odată cu amenajarea cimitirului pentru animale de companie. Autoritățile intenționează să construiască acest spațiu pe Dealu Gușteriței, în zona în care funcționează adăpostul pentru câini fără stăpân. Cimitirul urmează să aibă o suprafață de 5.000 mp, proiectul aflându-se în prezent în etapa de contractare a studiului de fezabilitate.

„Primăria Sibiu lucrează în prezent la proiectul de amenajare a unui cimitir pentru animalele de companie. În următoarele zile este programată inițierea procedurii de achiziție pentru studiul de fezabilitate, una dintre etapele obligatorii de parcurs conform legislației. Acesta va fi realizat în zona Adăpostului pentru câini fără stăpân din Dealu Gușteriței, pe un teren în suprafață de 5000 mp, unde va fi amenajată și o parcare pe o suprafață de 500 mp. Prin studiul de fezabilitate se vor stabili modul de amenajare și costurile realizării acestui proiect. După elaborarea documentației, următorul pas este realizarea proiectului tehnic și achiziția execuției lucrărilor propriu-zise.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Până la realizarea cimitirului, conform legislației, proprietarii animalelor de companie pot contracta servicii specializate de la firmele care au acest obiect de activitate”, au transmis reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu, la solicitarea Tribuna.

Foto: Răzvan Negru

Autor
27 mai 2025 la 14:18
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
255 de locuri de muncă vacante, în 10 țări din UE. Care sunt meseriile căutate de angajatori
Angajatorii din țări din Uniunea Europeană pun la dispoziție românilor care doresc să lucreze în străinătate, 255 de...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Alertă: urs în Cisnădioara
Autoritățile sunt în alertă după ce vineri, după masă, a fost semnalată prezența unui urs în Cisnădioara. „În urmă...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 ore
ULBS găzduiește cea de-a 32-a ediție a Conferinței Economice Internaționale de la Sibiu
Orașul Sibiu s-a transformat, încă o dată, într-un veritabil centru de dezbateri academice și științifice, găzduind cea de-a...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
“Focus in the Bibliotecă” sau cum să transformi Muzeul Asociaţiunii în club cu muzică. Chiria, la secret
Trecând sâmbăta trecută (24 mai), seara pe Mitropoliei, nu mică mi-a fost surpriza să aud, pe lângă Parcul...
Actualitate
9 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 02.06.2025 BAZNA, str....
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Două persoane cercetate pentru înşelăciune
Joi, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Premierele lunii iunie pe Scena Digitală: “Eterna reîntoarcere” și “Procesul”
Scena Digitală – platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național "Radu Stânca" din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Pietoni loviţi de maşini la Sălişte şi în Hipodrom
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs în Piața Junilor din Săliște. În timp ce traversa neregulamentar...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 7 ore
Scade numărul șomerilor, în Sibiu. În ce grupă de vârstă sunt cei mai mulți
La sfârșitul lunii aprilie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 5.756 șomeri,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 7 ore
Ruxandra Cibu, reacție după decizia CCR privind transparența averilor
Senatoarea USR, Ruxandra Cibu, a subliniat importanța continuării luptei împotriva corupției, în contextul deciziei Curții Constituționale a României....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Cristian devine centrul bucuriei de 1 Iunie: două zile pline de distracție pentru toți copiii
În weekend Cristianul devine centrul bucuriei pentru copiii din localitate. Locuitorii comunei vor avea parte de două evenimente...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Bărbat din Mediaş dispărut de acasă de doi ani
Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 33 de ani, care a plecat de acasă. Astfel, joi, polițiștii...
Actualitate
1 min de citit