Unde te oprești după ce ai băut? Într-o mașină parcată regulamentar

Unde te oprești după ce ai băut? Într-o mașină parcată regulamentar

Alcoolul la volan rămâne o infracțiune cu care polițiștii se confruntă zilnic. În weekend-ul care a trecut polițiștii au „prins” doi bărbați amândoi cu o alcoolemie de  0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe lângă aceștia polițiștii au oprit un autoturism condus de un medieșean, la control constatându-se că mașina pe care o conducea era neînmatriculată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„La data de 16 mai, în jurul orei 16.30, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Moșnei de către un localnic, în vârstă de 26 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că autoturismul condus de tânăr nu este înmatriculat. Astfel, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

La data de 17 mai, în jurul orei 21.30, în localitatea Tălmăcel, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală, un bărbat în vârstă de 36 de ani din Săliște a efectuat un viraj la dreapta și a acroșat un alt autoturism care era staționat. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. La nivelul Poliției Orașului Tălmaciu se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

La data de 18 mai, în jurul orei 04.30, în Mârșa, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Corneliu Coposu de către un localnic, în vârstă de 43 de ani. Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În urma testării alcoolscopice a bărbatului a rezultat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Cercetările sunt continuate, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, în vederea aplicării măsurilor legale în consecință”, au transmis luni, reprezentanții IPJ Sibiu.

Sursa foto: Arhiva

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
19 mai 2025 la 13:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Ambulanța Sibiu pierde terenul de 118 mp de pe strada Constituției. În schimb, primește opt locuri de parcare
Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu ar putea pierde dreptul de folosință gratuită asupra unei suprafețe de 118 de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Un singur drumeț a cucerit toate cele 13 vârfuri de peste 2.500 de metri în provocarea „Anii Drumeției”
Dumitru Prode, din Deva, este singurul participant care a reușit să ajungă pe toate cele 13 vârfuri din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Peste un milion de lei pentru modernizarea sălii de sport de la Liceul „Constantin Noica”. Ce lucrări sunt propuse
Sala de sport a Liceului Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu ar urma să primească o pardoseală sportivă nouă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Recomandarea săptămânii | Tudor St. Popa: „Flori pentru Algernon”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 ore
Cum era Sibiul pe 23 august 1944 și cănd au trecut trupele sovietice prin oraș
Spre finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, România, aliată a Pactului Tripartit sau a Axei, se afla într-o...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
MIERCUREA SIBIULUI: Condiţii de studiu mai bune la Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Silvatex, clubul cu rădăcini în anii ’50. Despre istoria, prezentul şi viitorul acestuia. Cine a fost cel care dă numele arenei de fotbal din Orlat
* acest articol a fost publicat în Tribuna Sporturilor PLUS, supliment al cotidianului TRIBUNA * La Orlat, fotbalul se...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Șapte pompieri sibieni, trimiși în misiune în Serbia
Șapte pompieri din cadrul ISU Sibiu fac parte din echipa de intervenție mobilizată de România în Republica Serbia,...
Actualitate
1 min de citit
acum 22 ore
Platfusul la copii: când este normal și când trebuie tratat
„Mi se pare că nu are deloc boltă la picior. Oare are platfus?” Este o întrebare pe care mulți...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 23 ore
TURNU ROŞU: Analiză Crucea Roşie pentru Ţara Făgăraşului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu
Mii de ore petrecute în spital, nopți în sala de operație, pacienți salvați, dar și cazuri în fața...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 zi
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.