Astăzi, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege viitorul președinte, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin. De la primele ore ale dimineții, cetățenii s-au mobilizat în întreaga țară, semnalând o participare crescută față de primul tur, semn al unei mize percepute ca fiind decisivă pentru direcția României în următorii cinci ani.
Printre primii lideri politici care au votat s-a numărat și Raluca Turcan, vicepreședintă a Camerei Deputaților și președintă a PNL Sibiu. La ieșirea de la urne, aceasta a oferit o declarație cu o puternică încărcătură emoțională:
„Fiul meu va împlini curând 18 ani. Recunosc că mi-am imaginat deseori, ca orice părinte, viitorul familiei noastre, extinsă cândva cu cea pe care și-o va clădi el. Am văzut-o fericită, într-o țară decentă, liberă, care-și respectă oamenii și valorile, care prețuiește munca și educația. Astăzi am mers la vot hotărâtă să apăr acest vis! Al meu, al părinților și familiilor din țara noastră!”
Turcan a transmis un apel direct către cetățeni, încurajând participarea la vot: „Vă rog, faceți la fel! Veniți să demonstrăm nu doar ceea ce suntem (și câți!), ci și ceea ce vrem să fim!”
În secțiile de votare din toată țara, organizarea s-a desfășurat fără incidente majore, autoritățile raportând un proces fluent și corect. Urnele se vor închide la ora 21:00, urmând ca primele exit poll-uri să fie anunțate imediat după închiderea secțiilor.

Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Răzvan NEGRU
Vlad IGNAT
Ce m-am saturat de lozinci! La orice ocazii scot la inaintare copiiii, sacrificiul parintilor, jerta bunicilor. Chiar nu va e jena? Nu puteti spune ca ati vota asa cum v-a cerut constiinta sau partidul fara toate izmenelile pe care e scoateti? !