Strada Ogorului, propusă pentru modernizare. Ce lucrări se vor executa pe acest drum

Strada Ogorului, propusă pentru modernizare. Ce lucrări se vor executa pe acest drum

Primăria Municipiului Sibiu continuă lucrările de modernizare a străzilor din Sibiu, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu din această lună fiind inclus și un proiect prin care se solicită aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea străzii Ogorului (tronsonul dintre calea ferată și până la ultimele blocuri construite în această zonă).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acest sector de drum se va conecta cu strada Varșovia, făcându-se legătura cu Calea Șurii Mici și cu zona industrială vest prin str. Bruxelles. Valoarea estimată a lucrărilor este de 9,3 milioane de lei.

Ce lucrări se vor executa pe acest tronson

Lucrările de modernizare a acestui tronson vor presupune modernizarea rețelei de apă și a canalizării menajere și crearea canalizării pluviale, amenajarea carosabilului cu două benzi de circulație și a trotuarelor, crearea unor piste pentru biciclete, amenajarea a aproape 3.500 mp de zonă verde, în care vor fi plantați arbori, instalarea unui sistem de iluminat public cu corpuri eco-eficiente și crearea tubulaturii subterane pentru cablajul metropolitan.

Sursa foto: facebook Primăria municipiului Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
25 aprilie 2025 la 11:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
TURNU ROȘU: Pășunatul după 26 octombrie îi poate lăsa pe crescătorii de animale fără despăgubiri
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
DSP Sibiu: Telemeaua servită la nunta de la Avrig infestată cu stafilococ. Ancheta a fost finalizată
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a închis ancheta epidemiologică privind îmbolnăvirile apărute după o nuntă organizată în...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
RĂȘINARI: Dispensarul medical va fi reabilitat cu fonduri europene. Contractul de finanțare a fost semnat
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
CRISTIAN: Cursuri de dans și canto pentru copiii din comună
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
BOIȚA: Dansatorii ansamblului „Mândre Plaiuri Boicene” au plecat în turneu în America
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Ce nu-ți spune nimeni în prima zi de facultate. Atelier pentru studenții ULBS
Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu organizează marți, 20 octombrie, un atelier interactiv dedicat vieții de student și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
POIANA SIBIULUI: Fiul satului, părintele George Remete, a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Alba Iulia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Puma Sibiu, locul I la Cupa României 2026 la Taekwon-do. Sportivii sibieni au câștigat 18 medalii de aur
Clubul Puma Sibiu a ocupat primul loc în clasamentul general al Cupei României 2026 la Taekwon-do. Sportivii sibieni...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Casa Altemberger din Sibiu primește 500.000 de lei pentru lucrări de urgență la acoperiș
Muzeul Național Brukenthal a obținut o finanțare de 500.000 de lei pentru lucrări de urgență la acoperișul turnului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
Două afaceri din județul Sibiu și-au prezentat produsele la un târg internațional din Polonia
Produsele din carne de Mangalița ale unui producător din Racovița și lactatele din lapte de bivoliță realizate la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
Primăria Sibiu merge la conferința TECH CONNECT x AI cu proiecte de digitalizare de peste 6,6 milioane de lei
Reprezentanții Primăriei Sibiu vor participa pe 10 noiembrie la conferința TECH CONNECT x AI, organizată la Brașov, unde...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
CISNĂDIE: Program nou de lucru cu publicul la Direcția de Asistență Socială
Direcția de Asistență Socială Cisnădie are un nou program de lucru cu publicul, începând de luni, 19 octombrie...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.