Şi staţia de autobuz tot parcare e, dacă vrei tu asta

Şi staţia de autobuz tot parcare e, dacă vrei tu asta

Sunt curios care staţie de autobuz din Sibiu NU este folosită ca loc de parcare pentru cei care se lasă ispitiţi de atâta loc liber unde nu stă vreo maşină. Poate pe undeva pe la periferia periferiilor, prin fundul Lazaretului sau al Turnişorului, pe platformele industriale est-vest. Că în zona asta mai urbană este imposibil ca să nu găseşti, la un moment dat, vreo maşină parcată fix pe unde nu e de parcat: în staţia de autobuz.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Adică înţelegi, lumea aşteaptă să vină 5-ul, 1, 2 sau 11-le, şi se trezeşte cu ditamai proprietatea privată pe roţi, care efectriv nu poate fi parcată cu 15 metri mai încolo pentru că deja e departe, e de mers pe jos ca de la Sibiu până la Bucureşti Nord. Bineînţeles că toţi au urgenţe: să aştepte pe cineva; să lase pe cineva şi să mai discute impresii vreo 20 de minute; să cumpere ceva de la piaţă; să coboare iute la farmacie care, paradoxal, e pe lângă o cafenea, aşa că de ce nu?; Să se nimerească staţia lângă o terasă sau o pizzerie; că sunt cu maşină de ride-sharing şi am drepturi infinite. Sau numai aşa, că era liber şi e liber. Mai sunt şi cei puşi pe aroganţe, de tipul „la valoarea şi banii mei îmi permit orice”.

A, mai sunt tupeişti care îi claxonează, de obicei şoferi de autobuz propabil invidioşi că ce maşină belea le-a ieşit în cale. Mai sunt şi pedeştri care se miră că uite câtă îndrăzneală, că ce-ar fi dacă s-ar pune ei în mijlocul drumului.

Ideea e simplă: nu parchezi în staţia de autobuz, nici nu staţionezi cât ai chef. Hai că toţi am făcut nu de multe ori o oprire scurtă prin ele, cât de un „bine, mersi, salut”. Dar una e să opreşti să laşi/iei pe cineva, alta e să stai pentru că aşa ai tu chef. Da ştiu, nu mai sunt alte probleme în Sibiu, ar trebui ca staţiile de autobuz să devină parcări, ar trebui autobuze în care să te urci cu maşina. Şi staţia de autobuz tot parcare e, dacă vrei tu asta. Până nu te prinde.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
22 aprilie 2025 la 14:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Relu Antonie

    La fel este si cu pistele de biciclete. Sunt orice numai piste de biciclete nu. Asa-i la noi. Legea este facuta pentru a fi incalcata si nimanui sa nu-i pese.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Cum au salvat două remorci de cartofi prima ediție a ASTRA Film: interviu cu Dumitru Budrala
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 16 min de citit
• acum 13 ore
16 octombrie 1929: ziua în care Sibiul a privit spre cer. Zeppelin-ul deasupra orașului
În după-amiaza zilei de 16 octombrie 1929, sibienii au văzut deasupra orașului dirijabilul german Graf Zeppelin, un aparat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Cadeți din nouă țări își testează limitele în munții Sibiului, la prima ediție Mountain Challenge Competition
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează, între 19 și 23 octombrie, prima ediție a „Mountain Challenge...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
(ACTUALIZARE) Mediaşul câştigă derbiul Sibiului, 3-2 cu FC Inter, pe „Municipal”, la capătul unui meci spectaculos
La capătul unui meci spectaculos, cu cinci goluri, ACS Mediaş se impune la Sibiu cu 3-2, pe "Municipal"....
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Două mașini s-au ciocnit pe Bulevardul General Vasile Milea: la volanul uneia se afla un adolescent de 16 ani
Două autoturisme au fost implicate într-un accident produs la intersecția Bulevardului General Vasile Milea cu străzile Moldoveanu și...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.10.2026 LUDOS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Instituții, ONG-uri și culte au discutat la Sibiu despre reintegrarea persoanelor care au comis infracțiuni
Aproximativ 35 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și cultelor religioase au participat, în 9 octombrie, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Cercetători din șapte țări analizează la Sibiu istoria militară a Transilvaniei medievale
Sibiul găzduiește, în aceste zile, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Relații interetnice în Transilvania – Militaria...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Ce facem în weekend la Sibiu: artă în stradă, teatru, dans, filme și activități pentru copii
Sibiul intră, în weekendul 17–18 octombrie, într-un ritm cultural intens. Astra Film Festival își deschide porțile, strada Arhivelor...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 21 ore
Campania „Generația Zero Accidente” a ajuns la Sibiu. Urmează workshopuri în școlile din județ
Campania „Generația Zero Accidente”, inițiată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a ajuns vineri, 16...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 21 ore
Se scumpește depozitarea deșeurilor în județul Sibiu
Tariful pentru depozitarea deșeurilor reziduale din județul Sibiu ar urma să crească, de la 1 ianuarie 2027, de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Weekend cu sport și petrecere la Cisnădioara: jandarmii sibieni anunță măsuri de ordine
Jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la mai multe evenimente sportive și culturale programate...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.