Articol
La doar câteva zile după oficializarea procedurii de vânzare – cumpărare a Morii de Apă din Cârțișoara, au fost demarate primele activități care au ca scop repunerea în funcțiune, extinderea și modernizarea obiectivului.
S-a început cu decolmatarea și curățarea aducțiunii de apă, iar operațiunea nu a fost deloc ușoară, având în vedere perioada destul de îndelungată (17 ani) de nefuncționare a obiectivului.
S-au îndepărtat remorci întregi de arbuști și vegetație crescută necontrolat pe maluri și în albia canalului, au fost adunate zeci de bidoane de plastic, ambalaje și alte deșeuri care blocau circulația normală a apei, s-a decolmatat, în linii mari, traseul cursului de apă, a fost „eliberată” de depuneri diverse instalația (roata) morii etc., toate aceste operațiuni fiind doar începutul unui proces de repunere în funcțiune ce se estimează că va fi de lungă durată.
În perioada următoare sunt programate și alte lucrări la Moara de Apă din Cârțișoara.
Reamintim cititorilor că aceasta a fost una dintre ultimele mori de apă funcționale din Țara Făgărașului – Țara Oltului, aici fiind măcinat cucuruz până în anul 2008. Din motive economice, moara a fost oprită din funcționare, dar instalația este, în mare parte, încă utilizabilă.
Moara de A
pă a fost achiziționată de un investitor primat care dorește să o repună în funcțiune, dar și s-o extindă și s-o modernizeze, intenția fiind de a activa aici un centru dedicat culturii, tradițiilor, gastronomiei și obiceiurilor locale.