ACS Mediaș debutează cu o înfrângere la limită în play-off, pe terenul liderului. Barajele pentru promovarea în Liga 2, misiune imposibilă

ACS Mediaș debutează cu o înfrângere la limită în play-off, pe terenul liderului. Barajele pentru promovarea în Liga 2, misiune imposibilă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Șansele extrem de mici de a prinde unul din primele două locuri, la finalul sezonului, pentru a putea disputa barajele pentru promovarea în Liga 2 țin acum mai degrabă de domeniul fantasticului, în ceea ce-i privește pe medieșeni. Aceștia au debutat în play-off cu un eșec la Bistrița-Năsăud și diferențele față de primele două clasate sunt acum și mai mari. Practic, au mai rămas în joc 24 de puncte, iar Mediașul e acum la 16 puncte în urma Unirii lui Alex Pelici și la 19 de liderul Gloria.

Jocul de pe stadionul care-i poartă numele regretatului Jean Pădureanu a început cât se poate de prost pentru echipa lui Alex Curtean. Sergiu Gurei a reluat în propria poartă mingea centrală de Valentin Alexandru din flancul drept (2).

Zece minute mai târziu, în urma unei lovituri libere d epe stânga, Alexandru Buziuc – fostul atacant al Gazului – a realuat în plasa porții apărare de Fabio Blaga, din apropiere (12), stabilid scorul primei reprize.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Răzvan Greu a înscris și el împotriva fostei echipe, în minutul 58, reducând din diferență.

Bistrițenii au refăcut însă ecartul de două goluri prin același Buziuc, care a reușit astfel ”dubla” cu o lovitură de cap de la 12-13 metri (66).

Rezultatul final l-a stabilit Octavian Ursu, care a fructificat cu un șut din marginea careului de 6 metri în urma unei pătrunderi în flancul stâng (79).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Eforturile medieșenilor de a scoate măcar un punct au fost sortite eșecului, mai aproape de un nou gol fiind gazdele, acestea fiind cât pe ce să profite de o ieșire greșită pe o centrare în cros de la 40 de metri, lateral stânga, în cros, a portarului Blaga, apoi în prelungiri goal-keeper-ul Mediașului a reținut de la prima bară mingea reluată din apropiere de Tavares.

Antrenorul Alex Curtean a folosit la Bistrița-Năsăud următoarea formulă de echipă: Fabio Blaga – Sergiu Gurei (Edmond Lenghel 46), Cristian Avram, Ionuț Nadolu, Dorin Todoran (Gabriel Țala 75) – Alin Dohotariu, Răzvan Greu – Octavian Ursu, Raul Orlandea (Andrei Bîrsan 65), Cătălin Tineiu (Cristian Banea 75) – Lucian Noian (Cristi Pajco 65).

ACS Mediaș rămâne pe locul 4 în clasamentul Seriei 7 și, în etapa viitoare, va primi vizita celor de la CS Universitar Alba Iulia.

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
22 martie 2025 la 20:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.10.2026 BOARTA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.